Azi am fost la Ikea. Nu pentru ceva anume. Ne-am plimbat ochii la toate produsele, de ne-a luat cu ameţeală. Bineînţeles că am găsit pe ce să cheltuim ceva bani . Chiar mai mult decât atât.
Am găsit ceva ce nici în trenurile naţionale n-am găsit. Pentru că mă deleghez destul prin ţara asta, cu trenul. De orice fel. După nevoie şi rută.
Ca orice om, după ce bea un suc (două) simte că trebuie să le şi elimine. Şi merg la locul cu pricina. Mă uit la toate sub – mânerele budelor. Roşu. Roşu. Roşu. Verde. Roşu. VERDEEE! Intru. Crăcănată, pe budă, o tipă. Pardon! zic eu. Şi ea ţipă. De ce nu baţi la uşă ? Şi mai zice ceva dar n-aud. Şi nici nu-mi pasă.
Mă gîndesc că în trenurile mele, cu lume pestriţă şi cu mult mai puţine fasoane, decât doamna în cauză – în căutare de decoraţiuni de brend – tot au învăţat să răsucească cu “koklender” la o uşă…
Claudiu rade. TARE
N-am spus un mic amanunt, tipa avea vreo 50 si ceva de ani si nu era adepta Franch cosmetyk…