Poveste de demult

…despre un băiat şi-o fată…Demult, tare de demult, e povestea asta şi e adevărată.

Mi-am amintit-o azi de dimineaţă, când un chip cunoscut am văzut trecând pe stradă. Apoi privind atent, mi-am dat seama că nu putea fi ea. Imaginea de azi era imaginea de ieri şi asta nu cred că se poate. Dar semăna aşa de bine cu Loretta. Aş fi putut să jur că era ea.

Povestea ei mi-a năvălit mintea.

În anul II s-a îndrăgostit de un coleg de grupă. Şi el de ea. Prima dragoste. Erau nedespărţiţi. 

Aşa a trecut un an şi jumătate, de sinceră iubire. Noi restul de colegi ne pregăteam cu daruri de nuntă. Pentru că ştiam că a cerut-o. Ce nu ştiam atunci era condiţia pe care i-a pus-o. Să se căsătorească-n taină. Povestea aşa am aflat-o, direct de la ea, cum printre lacrimi multe mi-a povestit. Il iubea atât de mult şi era tot ce îşi dorea, dar a înţeles acel adevăr, de el ascuns. Că părinţii lui nu o doreau. Şi el vroia să-i pună în faţa faptului împlinit.

Şi nu vroia aşa. Pentru că bănuia că nu ar fi ierta-o niciodată şi ei ar fi făcut orice ca să-i despartă. Îi cunoştea prea bine. Nu ar fi dorit ca noră, o fată de chiaburi, aveau alte perspective pentru singurul lor băiat şi-o primă generaţie încălţată. 

A înţeles Loretta, că altă cale nu-i decît aceea de-a renunţa la iubirea ei, luând vina asupra sa.

A plâns mult Loretta. În braţele mele. I-am şters lacrimile şi i-am mângâiat faţa, cuvinte multe nu aveam să-i spun.

După o săptămână Loretta i-a dat răspunsul. Că îl iubeşte mult şi ar vrea să fie a lui soţie, dar că nu putea aşa. Pentru că, pe părinţii ei nu putea să-i mintă. Nu meritau aşa ceva. Atunci au hotărât să aştepte moment propice, ca el să îşi convingă ai lui părinţi.

Loretta a devenit tristă, povestea de iubire continua, dar ea ştia prea bine, că vreme multă n-o să mai fie.

Dar alte încercări aveau să o aştepte. Căci altă viaţă în ea a început să crească. Atunci mama lui, la telefon, a hotărât să facă nuntă mare, în primăvara ce a avea să vină. Că ei nu au acuma banii de nuntă şi în plus ea mai credea că nici mama şi tatăl Lorettei nu stăteau mai bine, de vreme ce Lorettei, un cojoc, în mijloc de iarnă nu au putut a-i cumpăra. Şi mama lui cu mama ei au hotărât aşa ca să ramâie, la primăvară. Dar nu aşa cu burta mare. Că e păcat căci ei sunt aşa de tineri. Au viaţa întreagă înainte.

Loretta s-a împotrivit câtva, apoi a acceptat cuminte crezând că fericire nu poate exista fără un sacrificiu înainte.

A plâns şi mai mult Loretta. A plâns şi de durere. Bunicul ei, atunci a mers  cu ea, avea nişte bani puşi deoparte şi i-a cumpărat şi cizme noi şi rochii şi cojoace.

Când primăvara a venit, Loretta rochie albă şi-a tocmit, de împrumut. Şi, şi-a făcut şi verighete din cerceii vechi ai mamei. Şi-a aşteptat iară cuminte.

Primăvara a venit şi pentru el, cu alte jurăminte de veşnică iubire. Numai că el întârzia să-i spună  ce ea vroia să audă. Şi nu i-a mai spus-o niciodată. Loretta a fost tradată.

Căci el a renunţat la ea primind în schimb de la parinţi un televizor şi o maşină. 

Pe Loretta n-am mai văzut-o de atunci. Degeaba am căutat-o. Am auzit de la un coleg, că s-ar fi mutat în alt oraş  şi că s-ar fi măritat.