Weekend. Îţi faci planuri. Liniştite sau mai puţin liniştite. După caz.
Acesta ar fi trebuit să fie, în sfârşit unul liniştit. O piaţă, o mâncare de făcut, un somn, ceva prieteni seara, duminică un târg, un somn şi un program de seară cu băi şi pregătiri pentru o nouă săptămână.
Dar cum socoteala din cap, nu se potriveşte , de data asta cu … real weekend, n-a fost şi nici nu este aşa.
Aşa că de vineri…m-a anuţat Fifi ( cum care Fifi? Cea care calcă!) că are liber sâmbăta asta…că săptămâna viitoare … zugrăveşte… Bine. Vin-o. S-a înfiinţat la 10. Rufele sunt destul dar nu destule ca să îi ocupe timpul până la sfărşitul programului, aşa că am scos utilajul, numit aspirator. Da, dar pentru asta trebuie să-i faci front de lucru, aşa că, cu durere, cât ea a călcat m-am învârtit eu ca titirezul. Entuziasm maxim! Aşa s-a făcut de ora 3 după-amiază…Fifi a manipulat aspiratorul, eu am făcut mâncare, am hrănit pe toată lumea…piaţă. Ne-am întors de la piaţă. S-a făcut de 5…of, la 7 vin amicii noştii. Mă uit lung în cratiţe… S-au golit…Gata, mă opresc vreau să dorm.
Şi aşa s-a tot continuat şi duminică când speram ca măcar azi să fie mai liniştită. Nu e să fie, clar!
Dar, DAR… Nu ştiu ce se întâmplă. Nu-mi mai ajunge timpul. Câteodată îmi doresc să mă clonez…de fapt nu câteodată, ci mai tot timpul.
Acum însă nu prea ştiu ce mi se întâmplă. Obosesc foarte repede. Mi-e somn, dar atât de somn că adorm, ca pe vremuri, în orice loc, în orice poziţie. Şi dacă nu pun atunci capul pe pernă, în palme, pe braţe, rezemat de tocul uşii…oriunde, atunci se întâmplă ceva şi mai ciudat. Mă enervez, enervez pe toată lumea, mă fac o bombă cu ceas! Chestie care mă oboseşte şi mai tare. Şi cad lată pe unde apuc, cum apuc, îmbrăcată de stradă, de casă, oricum şi adorm profund fără vise, fără întoarceri de pe o parte pe alta. Mă trezesc buimacă şi fixă. Adică nu întotdeauna îmi mai dau seama cât e ceasul, nu, locul unde sunt îl mai recunosc încă, fixă, pentru că îmi trebuie cel puţin 10 minute să mă fac verticală…
Am zis ca e de vină Primăvara şi am acceptat cu îngăduinţă, DAR se repetă la două zile şi asta a început să mă pună pe gânduri…că au mai fost şi alte primăveri în care organismul meu nu a reacţionat aşa. Parcă sunt un acumulator care nu se mai încarcă până la capăt…
Da’ dacă e de la net?
@manole,de la ionborgo,citire:Precis este devina primavara si acumularile din ultimul/ultimii ani.De regula,la sfarsitul lui februarie ,inceputul lui martie,de la o varsta,organismul uman simte ,mai acut , lipsa vitaminelor din corp ,vitamine ce au fost consumate in sezonul rece.Vorbesc din carti dar si din experienta proprie.Starea de oboseala ,lipsa apetitului si somnul ,uneori la ore nefiresti,explica aceasta senzatie.La cele spuse mai sus se adauga si aceste variatii ,intre extreme,ale temperaturii mediului inconjurator,organismul neavand practic timp sa se adapteze si deci, reactioneaza haotic.
Ca atare,fructe,legume,cruditati de tot felul,seara un pahar de vin negru/rosu,gen cabernet,preferabil de tzara,un program de plimbare pe jos pe distante de minim 6 Km zilnic,si un program de viata riguros.Toate astea daca se poate,daca nu trec si de la sine dar mult mai tarziu.Putina detasare(iesire din priza) nu strica.Iarta-mi logoreea si sfatosenia ,dar iti doresc sanatate,sanatoasa(sic).
isabelle: NU E! am zis
ionborgo: multam frumos de sfaturi. ma invat si cu astea (cu starile) daca trebuie…
asa e prima oara…in tot…mai greu… 
“Obisnuinta-i a doua natura a omului”,dar pana la obisnuinta mai ai.Cred ca-i o stare pasagera.Cateodata te apuca asa,o jale….si cu un zambet trece,dintrodata..NU ?
Mie imi spui?
E, dacă NU, nu.
Atunci înseamnă că te-ai molipsit.
De la mine. Am dat prin fir. Fără nod.
În rest, cunoşti părerea mea. De centruM.
Mesterul are nevie de odihna. Adevarata… Si de ingrijirile alea speciale
Asa esti, Manole?
Esti mereu obosita, fara chef si parca ti-ai dori ca lucrurile sa se faca de la sine, fara tine? O fi vreo “astenie de iarna”
vei gasi tu leacul ! Mie, sa-mi spui numai in ce zona ti-ai depistat oboseala? la minte , trup sau suflet? Singura o vei elimina, pentru ca tu cunosti cel mai bine… arma.
Nu poti construi un univers intreg: o familie, cariera,gospodarie, relatii bune daca te scoti pe tine din ecuatie si te neglijezi.
Dupa cum te stiu
ionborgo: si eu sper ca e, doar, o stare pasagera. ce-i drept tine cam mult…
oana: si tu? :
isabelle: cumparat ieri. asteptam efect.
Ioana: cam asa, dar mult mai agitata…
cristal: interesanta intrebarea, acum nu stiu daca vreau sa aflu si raspunsul…
Io zic sa ai mare grija cu simptomele astea; sunt perfect identice cu ale parlamentarilor. In special la senatori ma refer
Si-am auzit ca dupa o vreme incepi sa te si ingrasi ingrijorator dar ca sa nu iti faci inutil probleme, incepi sa zici ca suferi de “bulimie de stress”
Sunt profundă. Şi păţită:
Stress-ul este o reactie normala a oamenilor la prea multe si variate surse de presiune. Cele mai pregnante interactiuni neuroendocrino-imunitare se produc in starea de stress. Stressul este definit ca o conditie dinamica in cursul careia homeostazia normala (starea de echilibru a mediului intern) este perturbata sau periclitata. Starea de dezechilibru este indusa de factori de stress, fizici sau psihologici. Factorii de stress, fizici sau mentali, declanseaza un raspuns complex adaptativ, denumit raspunsul de stress sau de alarma, menit sa contracareze efectele factorului de stress. Intensitatea raspunsului adaptativ este dependenta de varsta, gen, starea hormonala si de alti factori genetici. Stressul presupune in primul rand, modificarea unor componente mentale si comportamentale. Creste brusc activitatea sistemului nervos central ce controleaza starea de veghe, alerta, starea psihica, atentia, concentrarea atentiei si este inhibata activitatea vegetativa care controleaza hranirea si reproducerea. In raspunsul la stress se produc modificari fizice ale sistemului circulator, care redirectioneaza nutrientii spre organele activate.
WhiteWolf: Touche pussy cat! http://www.220.ro/Tom_and_Jerry___Touche_Pussy_Cat-46691.html:)
isabelle: îhî! mă simt mult mai bine acum!
De la Centrum, evident!
Starea mi-e foarte cunoscuta, din pacate
Incearca sa iesi din ea, ingrijindu-te mai mult, pentru ca daca te “obisnuiesti”, cum spui tu, vei ajunge cu adevarat epuizata, adica bolnava. Eu am tinut-o asa aproape un an si jumatate si cand am realizat ca nu mai eram in stare sa fiu nici copilul parintilor mei, nici prietena de baza si vesela, nici o iubita normala la cap ci doar un robotel supus serviciului si smotrului prin casa, mi-am luat un concediu de 1 saptamana, desi nu aveam bani sa plec undeva si am dormit bine 2 zile dupa care mi-am revizuit existenta. Am inceput cu o cura zdravana de sucuri de fructe amestecate cu legume, cateva exercitii de sport in casa, o organizare mai buna a timpului ( nu lasam totul in “carca” zilei de sambata!) si…zic eu ca am reusit.
Acum, insarcinata fiind in 3 luni, putinul timp pe care il am dupa-serviciu imi este rapit de somn! Dorm, fratilor, de nici mancare nu-mi mai trebuie, dar se pare ca e normal. Incepusem sa ma sperii, pentru ca starea semana prea bine cu acea criza…
Asta a fost cu mine: sper sa-ti fie de folos si sa nu te fi plictisit cu povestea mea!
Mihaela, multumesc. Nu poate fi vorba de a ma fi plictisit, comentariul tau m-a scos din amorteala. Multumesc.