…am 40 de ani si mi-e frica de Dumnezeu. Am avut timp sa cunosc, sa vad, sa stiu. Si sper, ca timpul sa existe in continuare.
Pentru mine sensibilitatea nu (mai) este o stare placuta. La 20 de ani, cantam, dansam si simteam cum ritmurile sunt in buricele degetelor. La 20 de ani, poezia era in mine si scriam caiete intregi. Era varsta potrivita.
La 23 de ani, nu puteam sa dorm noaptea. Imagini cu tata, imi veneau in fata ochilor si ma apuca plansul. Nu dormeam, vegheam cu ochii deschisi sa nu mai vad ce vedeam. Nu am apucat sa implinesc 24 de ani si tata a murit. Langa el, era caciula pe care o vazusem ca o sa fie. M-a cuprins frica. Si am ramas cu frica, ca atunci, cand cineva drag are ceva, eu ” vad “.
La 25 de ani am incep sa desenez si desenele mele erau pe peretii sufrageriilor cunoscutilor mei. Apoi s-a intamplat sa desenez ceva, care nu avea legatura cu nimic din ce desenasem pana atunci. Nu stiam ce este, stiam doar ca mana mi-a fost impinsa, sa fac acel desen, de undeva din mine. N-am stiut multa vreme ce este, am pastrat desenul undeva printre altele, iar de cate ori il priveam aveam o frica. Dupa 6 luni, am aflat. Doctorul meu mi-a aratat imaginile din timpul operatiei si tumorile ce mi-au fost extirpate. Aceea a avut exact forma pe care o desenasem cu atata timp inainte. Nu puteam sa spun nimanui. Si n-am mai vrut sa desenez. Si mi-a fost frica. Si am ramas cu frica ca sensibilitatea se accentuaza boala e in tine.
Tot in aceea perioada am slabit 15 kg. Fara cura si fara straduinta. Apoi, incet, incet mi-am revenit.
De atunci oscilez intre a fi slab si a fi gras. Sunt femeie si imi doresc sa arat bine, insclusiv sa am un numar anume de kilograme. Oscilez pentru ca mi-e frica, nu pentru ca nu pot. Dar de cate ori se intampla sa scad in greutate, repede ma stradui sa pun la loc gandind ca atata timp cat ma ingras atunci sunt sanatoasa, atata timp cat mananc si se vede atunci organismul nu este mancat pe dinauntru. Pentru ca mi-e frica. Si am ramas cu frica.
Mi-e frica de asteptarea rezultatelor medicale. Mi-e frica de confirmari si de asteptarea lor. Pentru ca visez sa-i fac rochia de mireasa fiicei mele.
Mi-e frica si de situatiile in care sunt incapabila sa actionez, sa demonstrez, pentru ca ele sfasie dinauntrul si doare prea tare.
Mi-e frica de serpi si paienjeni.
Fricile mele sunt cu mine, in mine si vietuim impreuna. Eu le stiu. Si mai stiu si altele, dar mult mai mici pe care le birui usor.
eu cred ca de dumnezeu nu trebuie să-ţi fie frică. ci în el trebuie să ai încredere.apoi fricile se vor estompa.unele până la dispariţie.nu toate, ar fi împotriva fiinţei noastre.
Mestere, ma sperii
Eu nu am avut probleme de sanatate, dar, intr-adevar, undeva in interior, mi-e teama ca vor aparea cu trecerea anilor…
Poate ma incapatanez aiurea, dar pe cuvant nu vreau sa “vad” ceva. Cand am cate un sentiment ciudat ca as sti, ca as simti sau ca as vedea ceva, il alung si, daca se intampla sa se adevereasca “sentimentul care m-a incercat” ma consolez cu ideea “macar am incercat sa evit cu gandul”. Reversul este acela ca unii ar putea sa ma considere superficiala…
Numai bine iti doresc Manole!
Manole, iti trimit ingerasul meu pazitor sa aiba grija de tine ca sa nu-ti mai fie frica. Si pe Micul Print ti-l trimit… Si daca mai vrei ceva, cere, ca iti dau tot, numai sa dispara frica. Te pup si te imbratisez cu drag!
)))
hadean: ma refeream la faptul ca in mainile lui sta ziua de maine. in rest, sigur ai dreptate.:)
kmi: nu vreau sa te sperii. nici pe tine nici pe altii. departe de mine gandul asta. era o trece in revista a unui sentiment si formele sub care se manifesta la mine. priveste postul meu ca pe o acceptare si o impacare cu ele. (fricile mele).
am inceput de ieri, iar sa desenez.
Laura: multumesc pentru ingerasul tau pazitor. dar nu pot sa-l primesc fiindca e al tau, chiar daca as avea nevoie. Sigur pana acum am avut, am si voi avea si eu unul.
am retinut. multumesc.
Frate …
Dacă spuneai: şi mi-e frică de cutremur … Puteam să jur că am scris eu. Mai puţin rochia de mireasă. La mine e cu costum de ginere.
Singura moarte pe care o accept este moartea mea.
Ai multe pentru care sa-ti invingi toate fricile astea. Gandeste-te la ele de fiecare data, deseneaza mai departe. Intr-o zi o sa desenezi si rochia micutei… nepoate
Manole esti atat de naturala si …reala incat o sa ajung sa ma uit pe unde esti. Undeva primprejurul meu?
De data asta, la postul asta, nu scriu glumet.
Nu-mi doresc decat sa-ti mai cunosc si “stralucirea ochilor”.
Cine stie? Undeva, candva…o sa vad si eu un desen reprezentand curajul tau.
Sa-mi raspunzi serios, te rog
Ioana: asa sa fie .
cristal: o sa vezi. o sa le pun si pe ele. Avatarul este unul dintre ele. Este in casa unei colege de servici.
Bag seamă că mă ignori. Probabil din cauză de cutremur …
isabelle: de la cutremur sigur mi se trage.
si nu, nu te ignor.
De şerpi îmi este frică şi mie şi de broaşte. Astea din urmă sunt imprevizibile. Deşi ştiu că nu are sens să am frici, unele sunt acolo rămase din copilărie. Ideea este că se poate trece peste fiecare în parte, aşa cum ziceai, doar cu ajutorul Lui.
Iti inteleg frica.Este omeneasca.N-ai cum sa o inlaturi, decat s-o estompezi. Cel mai bun leac este sa-ti faci proiecte clare mai departate sau mai apropiate si sa lupti ca sa le atingi. Scrie, deseneaza, traieste…Si, daca ai nevoie de a comunica, chiar si fara cuvinte, conteaza pe v-mine!
Si acum , hai sa fumam noi o tigara sanatoasa! Da buna mai e!
anaAyana: toate sunt agatate de ceea ce ni s-a intamplat, fie si numai senzatia rece a unei piei de sarpe. si da cu ajutorul Lui si cu aceptarea/impacarea fiecaruia cu ele.
Si nu uita: Dumnezeu este cu noi in fiecare clipa .
zinca beiu: sunt om, deci am. se spune ca frica declanseaza instinctul de supravietuire. deci ele exista, le accept, le estompez, asa cum bine spui. multumesc.
Da, e buna tigara asta! Ar merge si o cafeluta? decofeinizata? capucino?
zinca beiu: nu uit. e cu fiecare, in fiecare.
A la Turque!
Nu-i asa ca ti-e mai bine?
In caz de help mail-ul meu iti sta la dispozitie.Si un plus de experienta de 17 ani.
zinca beiu: da. imi este mai bine. am bagat la cutiuta, multumesc.
Meştere, uite care este treaba: ce o tot dau eu de zid cu cutremurele mele. Treaba este că mie mi s-a părut la un moment dat că m-am îngrăşat. Nu mă mai cuprideau nişte blugi, o rochie, prostii d’astea. Şi-mi zic eu, fată deşteaptă foc, ce să mai încolo şi încoace: gata, nu mai mănânc. Am revenit la talia blugilor şi a rochiei (cu care trebuia să merg la o nuntă), dar m-a luat frate o ameţeală, de mă ţin de gardurile lu’ Negoiţă. Şi uite aşa acum îmi cad blugii de pe je, nunţi nu mai sunt, ameţeala se persistă, nea primaru’ a vopsit gardurile şi tre’ să mă ţin de nişte maşini parcate pe trotuar. Acum trebuie să bag la ghiozdan la greu, 3 luni pe puţin, să bag neşte vitamine, neşte fier, neşte calciu, că aşa a zis doctoru’ că să mă umplu de chimicale dacă sunt bleagă. Şi cum ameţelile alea erau din ce în ce mai dese, evident că nu m-am gândit la un picuţ de anemie, ca tot omul sănătos. Mă gândeam la ălea de le scoaseră când cu operaţia. Credeam că iar au crescut. Şi când vine vorba de slab, gras şi alte alea, să mor io dacă mă mai interesează. Numai alea să nu crească.
STAI, că am uitat: … am plecat pe 48 şi mi-e frică de Dumnezeu…
Mestere, felicitari!
Putini sunt cei care-si recunosc…temerile si mai putin sunt cei care si le fac publice !
Frica? De ce si de cine sa ne fie frica?Frica se instaleaza atunci cand crezi ca ai epuizat si ultima speranta,dar “cum speranta moare ultima” si frica trebuie sa fie ultima alternetiva.Frica este un sentiment normal si apare atunci cand echilibrul emotional se degradeaza. Intr-o stare de frica poti dovedi acte de curaj nebanuite precum si solutii extreme.Frica exista in noi ca o consecinta a contiintei de sine.I.B.
isabelle: sunt adepta la :” ai grija ce-ti doresti” si constienta ca trebuie sa vezi in toate ambele parti : si cea pe care ti-o doresti si cea care vine de la sine si nu intotdeauna este si buna.
parsiimpar: fiecare poate sa scrie ce doreste in jurnalul personal, prefer astfel de subiecte celor cu rautate si venin sau care dezvaluie in amanunt vietile intime.
ionborgo: frica de limite impuse din afara, frica de nu reusi sa faci tot ce ti-ai propus sa faci pentru copilul tau si poate si frica de suferinta, mai ales dupa ce i-ai vazut fata! atata timp cat aceste frici exista in mine, exista in alerta si instinctul de conservare, care face minuni.
Traieste ca si cum nu ar mai fi maine si incearca sa te bucuri de darul tau, deseneaza orice, fara frica…lasa sufletul sa se exprime, sa respire prin mana ce deseneaza..
Danny: bine ai venit! multumesc.
Au fost momente in care am sperat la ziua urmatoare. Ca o sa fie mai buna. Am sperat.
Cateodata fost, cateodata nu. Dar am sperat in urmatoarea.:)
Ma bucur de ziua de azi, dar n-o pot privii ca fiind ultima pentru ca o fata, o familie minunata si pentru ca trecand prin anumite clipe, iubesc viata.:)
De desenat am inceput sa desenez iar si simt cu toata fiinta mea bucuria asternuta cu pixul pe o amarata de hartie.