Nataşa…

…aseară am fost la naşu. Şi din vorbă în vorbă, ne-am amintit. De Nataşa…

…nevasta lui Vaniuşa, cum care Nataşa?! Pentru că, Vaniuşa acum vreo 15 ani, s-a îndrăgostit de Nataşa, de dincolo de Prut, dar de mai la stânga, nu chiar din dreapta. Şi s-a măritat Nataşa. Şi s-a însurat Vaniuşa. Toate bune şi frumoase, până în ziua în care Nataşa a vrut să fie mai mult, decât nevasta lui Vaniuşa, a vrut să fie româncă cu acte în regulă.

…dar, hai să vă spun mai întâi cine e Vaniuşa. Un prieten de-al lui Naşu. Eu acolo, în casa lor l-am cunoscut, şi pe el şi pe Nataşa. Omul cu zâmbetul tot atat de mare cât o minge de baschet, privită prin prizma desenului de pe ea. Un munte de om, în care masivitatea se împleteşte cu delicateţea şi inima bună. Dacă Vaniuşa îi moldovean? Îi! Fără nici un dubiu, iar după mama, o lecuţă şi basarabean. Când a cunoscut-o pe Nataşa, a fost cea mai frumoasă zi din viaţa lui, de holtei cu copilărie lungă…da’ lungă, aşa cam până la vreo 35 de ani. Aşa că, n-a existat, un bob zăbavă. S-au luat. Repede.

Ferice de ei. Să le fie de bine!

Dar se revin, la povestea cu pricina.

Nataşa află ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a trece Marele Examen. Alea, alea…şi să aibă cunoştinţe generale…

Nataşa, ştia ea multe…dar nu chiar pe toate. Nataşa era/este o femeie hotărâtă. Vroia ceteţănie română? Păi, vroia! Şi aşa, s-a pus Nataşa pe învăţat. Zilele s-au scurs. Examenul a bătut la uşa. Nataşa mai emoţionată ca niciodată, roşie în obrajiori, s-a prezentat. Toată lumea aştepta rezultatul, în casa naşului. Şi Nataşa a sunat la poartă. Şi toată lumea s-a îmbulzit la poartă. De peste ulucile porţii, Nataşa, hohotea, de se zguduiau, odată cu 100 ei de kile şi restul de uluci, ale gardului de data asta.

Vaniuşa s-a apropiat de ea:

- Te-o chicat????

- Nu m-o chicat!!!

-Pâi, di şe plânji?

Nataşa, se porni mai rău pe plâns. Se aşeză hohotindă, pe un scaun al mesei din sufragerie, îşi puse capul pe mâini şi nimeni, nu mai reuşi s-o oprească, preţ de cinci minute din plâns.

- Pâi, di şe plânji ? mai întrebă încă odată Vaniuşa, când suspinele se mai răriră…

-Pâi, n-i şti…

-Şie?

 ….răspunse ceva, Nataşa, în ruseşte…

- Pâi, şie tie-o intrebat?

-M-o intrebat, care ie hanimalul repriezentativ al Deiltei Dunării…

- Pâi, şî care ie?

- Ienotul…şi Nataşa o porni iar, la plânsul zguduitor…

Vaniuşa, atunci se prinse…şi-o întrebă timid:

-Nataşă, da’ tu, şie le-ai zâs ?

Nataşa…ridică pentru câteva clipe capul de masă…atât cât să dea răspunsul…

- Pielicanul!!!