…fac, câteodată, cât o ceapă degerată…şi chiar mai puţin, mult mai puţin…
Azi am aflat cum, dintr-un nimic, un om poate să facă un infarct…firul de aţa ce ne ţine vii, este firav, mult prea firav…poate chiar pregătit să se rupă…
O simplă discuţie “amicală” de servici, dintre o pupincuristă, în plină activitate efervescentă şi un om care ştie o meserie şi ştie şi aplică, teoria paşilor mărunţi, neînţeleşi de prima…Glasuri, gesturi exagerate şi graba, graba unei zeloşenii neînţelese…dar, care dau bine! Agitaţia neruşinatului, cu biciul în mână, dat de statutul unei conjucturii, a unei funcţii oarecare…Mirosul banilor, intraţi lună de lună, nu puţini la număr, i-au sporit tupeistului impresia statuii de neclintit…
Aleasă persoana potrivită, ca acum, femeie 48 de ani, cu o istorie recentă a unor antecedente cardiace, toate acestea au dus, la un deznodământ: un infarct. Din fericire, de astă dată, fără să-i fie decisiv.
Regrete??? O mie! Iertare??? Încă, o mie!
La ce-i folosesc regretele şi cererile de iertare, unui copil de 17 ani, fata ei, care acum se află, cu inima cât un purice, cu lacrimi pe obraz, multe lacrimi pe obraz!? La ce? Faptele s-au petrecut, repercusiunile sunt grave, timpul înapoi, nu se mai întoarce!
Şi aşa s-au transformat şi se transformă, în viaţa reală, regretele şi părerile rău în vorbe banale, fără acoperire şi fără chintesenţă. Dacă n-ai mintea la cap, echilibru omenesc, ca să ştii să-ţi alegi calea, şi calea, nu e cea care-ţi convine, calea uşoară, ( pe asta o ştie şi un aurolac, că doar, d-aia e aurolc!), calea , reprezintă drumul dintre ce vrei tu şi ce vor şi alţii, calea înseamnă să-ţi urmăreşti ţelul, dar să nu ceri totul dintr-o dată! calea, nu însemnă să calci pe cadavre…pentru ca tu, indiferent de raţiunile ce le ai în spate, de spiritul dreptăţii sau din motive pur egoiste, de supravieţuire, să obţii ce-ţi doreşti, cu orice preţ!
Calea înseamnă să nu uiţi că eşti OM, cu omenie!
Scena, în sine, m-a prins din pură întâmplare…întâmplarea trecerii prin locul cu pricina, dar care m-a implicat sentimental…
Când eşti de-o viaţă, (20 de ani!) într-o instituţie, în aceiaşi instituţie, te legi de-a lungul vremii de oamenii din jurul tău, viaţa ta se împleteşete cu viaţa lor, s-au născut prietenii, ne-am trăit alăturii unii de alţii dramele familiale…Fireşte, nu mai suntem toţi cei de acum 20 de ani!
Unii au părăsit corabia instituţiei, unii corabia vieţii… Şi nişte unii, îi ajută!
Baiul e ca a urma calea cea pe care ramai OM de omenie e mai greu decat reversul. Si toti stim asta…
PS: Iar tu nu mai zi vorbe urate despre tine, ca nu se face. Nu in public!
M-a impresionat relatarea evocata de tine, draga Mestere, atat de iscusita in extragerea esentei unui episod de viata si m-a indemnat sa reflectez la faptul trist si extrem de real ca lumea in care traim e excesiv de nedreapta si stramba.
Se spune ca nici o fapta buna nu ramane nerasplatita candva, macar de justitia divina, dupa cum nici un rau nu ramane nepedepsit intr-un fel sau altul.
Totusi e greu sa ma linisteasca acest gand care tresare de revolta si de neputinta, la ivirea imaginii chipului disperat al fetitei adolescente de la capataiul mamei sale aflata la jumatatea vietii, dar pravalita pe un pat de spital din cauza atitudinii nemernice ale unei fiinte jalnice si snoabe, ce nu pare a avea nimic sfant si nici frica de Dumnezeu.
De multe ori viata profesionala a multora dintre noi e un rau necesar, care ne aduce mai multe deservicii decat beneficii, pe termen lung, in numele unei aserviri si constiintiozitati prostesti pentru unii emanati al vremurilor noi si tulburi pe care le traim
Sper din suflet ca doamna suferinda si cu cordul slabit sa-si refaca grabnic fortele, copila ei sa-si regaseasca linistea pierduta, iar cel vinovat sa suporte consecintele faptelor sale si daca e posibil sa invete ceva pentru viitor, desi recunosc ca ma indoiesc.
Esti o veterana si o fidela, Manolica mea, meriti o diploma de excelenta pentru rezistenta la maratonul profesional intins pe 2 decenii “in the same place” !
Rara avis, draga mea, dar statornicia leilor e o constanta a vietii lor !
Laura: viata, e facuta si din compromisuri…si nu intotdeauna, compromisurile sunt fata de principii si demnitate…de cele mai multe ori sunt fata de ceea ce vrei, fata de tine, in favoarea unei cai omenesti…dar si asta e tare greu!
ps. multumesc
Pescarusul argintiu: asa e, revolta si neputinta, asta am simtit!
degeaba, orice consecinta venita de la factorii din jur, n-o sa indrepte lucrurile, mai mult, ne fac si pe noi ceilalti sa ii urmam exemplul, ceea ce nu cred ca se potriveste, cu calea de care ziceam…
Propria constiinta, a ei, si Cel de Sus sunt singurii in masura sa o judece si ia masuri!
Consecintele vor urma, prietena mea, numai o viata normala, nu va mai avea! Orice emotie, fie ea cat de mica, o sa aiba un cuvant de spus…
Noi ceilalti, probabil vom simti repulsie, si pentru persoana respectiva dar si pentru acest mod de manifestare…
Imi doresc din suflet, sa nu se fi intamplat!
Veterana? da, sunt, am crezut mereu in barca mea! Fidela? da, in masura in care celelalte joburi nu sunt incompatibile!
Manole, la postarea asta n-am coment. Am citit si am luat la cunostinta…restul e tacere…
Graniţa este mult,mult mai subţire decît o răsuflare …
durerea-i doar a celor care rămîn …
iertările nu-şi au loc,înţeles,nu dau nimic îndărăt … şi nici nu pot alina … paleativele-s destule dar nu au cum ajunge
numai cine a trecut ştie,ceilalţi ( poate ) încearcă să înţeleagă dar au vieţile lor, n-ai ce aştepta … îţi porţi trauma cum te pricepi … dar ea există ‘i-acolo … te ajunge din urmă cînd te aştepţi şi mai ales cînd nu … înveţi să trăieşti ( zombi ??? )
nimic nu mai este la fel cînd ai trecut pe lîngă moarte …
şi nimeni … rămîi doar un om cu experienţa ta ( singur )
poate-am să-ţi povestesc ( sau poate nu ) cum mor oamenii …
şi cîtă indiferenţă,cinism,cruzime … nepăsare-i în jur ( sau poate nu ??? ) şi cît doare “o vorbă” , şi cum poate ea ucide
nu te amărî , viaţa-i cu de toate ( dar nu pentru toţi ) … şi mai cu seamă cu mult prea rare certitudini
da,banalităţi,clişee … fir subţire … o răsuflare
Dupa o asemenea intamplare multe se pot schimba. Din pacate, prea putine in bine. Femeia, fetita, rudele si cunoscutii sunt cu totii afectati negativ.
Ceilalti care vad, aud sau citesc si baga la cap s-ar putea sa fie castigati. Un castig amar.
Kmi:
CELLA: ba ma amaresc, ca imi e ciuda, ne nastem buni si ajungem sa murim rai.
timpurile astea ne sufoca si scot din disperare,la suprafata, tot ce e mai rau, dintr-un om .
Da, Cella, numai cine a trecut, STIE. Si nu uita.
O simpla vorba, rostita hai-hui, sau o alta nespusa la timp…pot duce ruperea acelui firisor de viata!
razvan: ceva, ceva tot s-o schimba, macar nepermiterea unor astfel de atitudini! pacat, insa, ca trebuia sa se intample asta, ca lumea sa se revolte!
(((
Noi, romanii, cu capul plecat ca sabia, nu-l taie!!! Of, of!
Parerile de rau sunt tardive.Nimic nu se mai poate schimba dupa ce raul s-a produs.Pacat ca nimeni nu invata din greselile altora,ba unii…,nici dintr-ale lor
(((
Cand suntem inainte de a faca rau involuntar,nu ne gandim la consecinte,inflamatia acopera ratiunea si explodeaza necontrolat,fireste,iar dezastrul,oricat l-ai regreta,este ireversibil.
Multa sanatate doamnei,sa i se vindece inima si sa poata avea grija de fetita ei,ca mare nevoie are de dumneaei.Manole,raul din lume nu poate fi oprit,poate doar ocolit cu putina diplomatie.Ai grija de tine.Te imbratisez.
Oameni cruzi, iresponsabili, neoameni pana la urma… Si da, reconstituirile cu regrete n-au niciun efect, din pacate. Dar nu intotdeauna-ti dai seama de asta la timp. Concluzia, autocontrol si limite decente. Suntem in stare? Nu toti… Si multi nici nu se straduiesc
Elisa: multumesc. e tot ce-mi doresc si eu! sa se faca bine, si sa fim cu totii, sanatosi!
Io: crezand ca un regret sau un ” n-am stiut”…rezolva totul…
pacat, mare pacat.
Sa fii om e mare lucru, sa intelegi cand trebuie sa spui un lucru bun unei persoane care chair are nevoie de asta sau sa ajuti pe cineva cand are mare nevoie e ceva!
Si invatamantul romanesc este plin de oameni pupaciosi prin unele locuri…….nu ai loc de ei! Mai rau ca pupaciosii incompetenti sunt in inspectorate!
sofia: sunt convinsa ca ce i s-a intamplat colegei si prietenei mele, se poate intampla oricui…
fiecare loc de munca, fiecare institutie, are astfel de exemplare,! Si da, cu cat esti mai incompetent, cu atat esti mai apreciat!