o duminică…
31 Mai 2009 12 comentarii
in Gânduri din pridvor, Torcând la fuior
…târzie.
Câteodată, lucrurile se aglomerează, te invadează şi-ţi fură timpul. Ştii că trebuie şi, cuminte execuţi. Ca fel de-a fi, orice-i la “impuse”, mă revoltă şi-mi creează aceea stare uşor spumuită spre furtunatică, căutând argumentele potrivite pentru “mai târziu” …sau pentru “nu(mai) trebuie”. Cunoscându-mă relativ bine, îmi iau programez mental acel “mai târziu”, în speranţa deloc deşartă că atunci, voi avea satisfacţia lui “pentru că vreau, eu”, fie într-o zi cu soare, fie, fix la miez de noapte. Am încercat şi altfel, adică supunându-mă lor, la timpul lor. Amalgamul între “ce ar fi trebuit” şi “ce-a ieşit”, m-a nemulţumit. Nu mă reprezintă şi nici lucrurile pe jumătate făcute. Pentru că, nu-mi mai regăsesc nimic din mine, ci doar o procedură banală într-o execuţie de rutină. La normă. Pentru a închide gura. Astfel sunt pentru : ori E, ori mai bine lipsă, indiferent ce-ar însemna asta.”Să fie acolo ceva”, nu intră la mine în calcul. Cum, nu intră şi pot spune că detest, repetabilitatea gratuită. Adică, să fac a doua oară, pentru că nu am făcut cum trebuie, prima oară… Hmm, nu-i uşor cu mine însămi…
Ieri, “trebuie” nu şi-a găsit omolog în sufletul meu sau în mintea mea. Ieri, mirosul florilor de tei, cartea citită şi somnul hoţ, mi-au fost prieteni de nădejde. Azi? Nu ştiu…poate vreun “trebuie” să se strecoare…ori poate, am să mă las pradă, aceloraşi de ieri…
Hmm, cineva cred că m-a auzit şi mi-a trimis, pe mail, un şezlog…cred că e, taman ce-mi doresc!
Bună dimineaţa, mai de prânz!
Parolat: la furat…
30 Mai 2009 Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.
cutia de sticlă…
28 Mai 2009 16 comentarii
…de pe raft.
Impecabil de curată, cu pereţii ei aproape vaporoşi, insinuând libertatea, stă acolo pe raft. Marginile, nu i se văd, praful, nu se aşează. Raftul e plin de cutiuţe, ca şi ea. Doar din când în când, un pocnet sec se aude printre ele şi câte una, se sfărâmă în praf de stele şi devine amintire, pentru scurt timp. Câteodată, nici atât. Sub ochii mei, locul e luat imediat de o alta.
Le privesc, de la distanţa depărtării, ce mi-a fost dată, muritor fiind, fără să simt altceva decât mirare. Îmi ciulesc urechile. Şi aud. Un murmur. Mirarea se transformă în surprindere. Cutiuţele de sticlă impecabilă vorbesc, plâng, unele tac, altele ţipă, altele râd, altele cântă.
Sub semnul sfiiciunii, mă apropii. Înlăuntrul lor se tânguie viaţa, în interioare elegante, urâte, rafinate, vulgare, comode, fine, demodate ori banale. Viaţa mea, a ta, a lui, a fiecăruia dintre noi. Despărţiţi de pereţi străvezi, perdelele realităţilor independente.
Mă văd. Îmi fac cu mâna. Şi eu, îmi răspund. Apoi, mă îndepărtez uşor să nu deranjez, sunt ocupată, joc Şah.
Eu mut o zi albă,
El mută o zi neagră.
Eu înaintez cu un vis,
El mi-l ia la război.
El îmi atacă plămânii,
Eu mă gândesc un an la spital,
Fac o combinaţie strălucită
Şi-i câştig o zi neagră.
El mută o nenorocire
Şi mă ameninţă cu cancerul
(Care merge deocamdată în formă de cruce),
Dar eu îi pun în faţă o carte
Şi-l silesc să se retragă.
Îi mai câştig câteva piese,
Dar uite, jumătate din viaţa mea
E scoasă pe margine.
-O să-ţi dau şah şi pierzi optimismul,
Îmi spune el.
-Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
În spatele meu soţia, copiii,
Soarele, luna şi ceilalţi chibiţi
Tremură pentru orice mişcare a mea.
Marin Sorescu
Îmi beau cafeaua, ţigara emană fum şi fumu-i rotocol, împrăştiind ziua de ieri şi difuzând iluzia zilei de mâine. Leg cutiuţa mea de sticlă de locomotiva cu aburi, în spatele vagonului…sunt gata să plec spre gara sidefie. Cine mai vine, cu noi ?
Bună dimineaţa!
Parolat: ce mai…
27 Mai 2009 Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.
