cutia de sticlă…
28 Mai 2009 16 comentarii
…de pe raft.
Impecabil de curată, cu pereţii ei aproape vaporoşi, insinuând libertatea, stă acolo pe raft. Marginile, nu i se văd, praful, nu se aşează. Raftul e plin de cutiuţe, ca şi ea. Doar din când în când, un pocnet sec se aude printre ele şi câte una, se sfărâmă în praf de stele şi devine amintire, pentru scurt timp. Câteodată, nici atât. Sub ochii mei, locul e luat imediat de o alta.
Le privesc, de la distanţa depărtării, ce mi-a fost dată, muritor fiind, fără să simt altceva decât mirare. Îmi ciulesc urechile. Şi aud. Un murmur. Mirarea se transformă în surprindere. Cutiuţele de sticlă impecabilă vorbesc, plâng, unele tac, altele ţipă, altele râd, altele cântă.
Sub semnul sfiiciunii, mă apropii. Înlăuntrul lor se tânguie viaţa, în interioare elegante, urâte, rafinate, vulgare, comode, fine, demodate ori banale. Viaţa mea, a ta, a lui, a fiecăruia dintre noi. Despărţiţi de pereţi străvezi, perdelele realităţilor independente.
Mă văd. Îmi fac cu mâna. Şi eu, îmi răspund. Apoi, mă îndepărtez uşor să nu deranjez, sunt ocupată, joc Şah.
Eu mut o zi albă,
El mută o zi neagră.
Eu înaintez cu un vis,
El mi-l ia la război.
El îmi atacă plămânii,
Eu mă gândesc un an la spital,
Fac o combinaţie strălucită
Şi-i câştig o zi neagră.
El mută o nenorocire
Şi mă ameninţă cu cancerul
(Care merge deocamdată în formă de cruce),
Dar eu îi pun în faţă o carte
Şi-l silesc să se retragă.
Îi mai câştig câteva piese,
Dar uite, jumătate din viaţa mea
E scoasă pe margine.
-O să-ţi dau şah şi pierzi optimismul,
Îmi spune el.
-Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
În spatele meu soţia, copiii,
Soarele, luna şi ceilalţi chibiţi
Tremură pentru orice mişcare a mea.
Marin Sorescu
Îmi beau cafeaua, ţigara emană fum şi fumu-i rotocol, împrăştiind ziua de ieri şi difuzând iluzia zilei de mâine. Leg cutiuţa mea de sticlă de locomotiva cu aburi, în spatele vagonului…sunt gata să plec spre gara sidefie. Cine mai vine, cu noi ?
Bună dimineaţa!





Mai 28, 2009 @ 07:51:15
Cum spuneam şi la blogul cel peste măsură de leneş, am obosit să împing vagoane…
Mai 28, 2009 @ 10:20:55
Vreţi să înfiinţaţi o nouă companie feroviară?!:)
Stai să văd dacă-mi pot lega şi eu ozn-ul.:)))
Mai 28, 2009 @ 10:34:52
nu ne intimidăm, compania noastră nu o să dea niciodată faliment, că-i în vise …
trenul porneşte !
frumos vagon ai făcut Manole
Mai 28, 2009 @ 13:45:10
Te-am trecut pe foaie, cu drag.
Vania, CELLA e o leneşă profesionistă :p
Mai 28, 2009 @ 15:11:03
Vania: atunci nu le mai impinge…dar poti sa te lasi tras de ele
Starsgates: abia astept OZN-ul tau!
Cella: multumesc, Cella
Mai 28, 2009 @ 15:15:53
SkyRain: Bine ai venit!
Multumesc .
Mai 31, 2009 @ 19:11:53
Am trecut si prin vagonul acesta, trebuie sa vad tot trenul literar. Este tare bine aici. O sa revin.
Mai 31, 2009 @ 19:17:31
Geanina: Bine ai venit! Te mai astept!
Dat un ochi si prin vagonul tau!
Mai 31, 2009 @ 21:59:54
un mester care confectioneaza aripi calatorilor din vagonul sau – aripi imbibate in negrul unei cafele obosite si care imprastie aroma “diminetii” prin toate zarile chiar si la asta ora tarzie….
multumesc pentru aceasta calatorie inedita… imi place sa cred ca cutia ta de sticla e de fapt ceasca de cafea de care sunt dependenta in fiecare dimineata – ceasca de cafea care nu se va sfarama intr’o simpla amintire purtata pe buzele timpului…
Mai 31, 2009 @ 22:10:58
Valentina: multumesc si bine ai venit!
cuvintele tale…mi-au citit sufletul…iar eu am ramas in mirare. Multumesc.
Mai 31, 2009 @ 22:36:43
si eu sunt placut uimita pana in lacrimi ca in naivitatea mea, in incercarea mea natanga de a citi pe cineva, chiar am nimerit… de aici rezulta ori ca esti o persoana “citibila”, deschisa, ori ca te’am simtit aproape de sufletul meu chiar si’asa virtual ori amandoua…
Iun 01, 2009 @ 08:31:55
Valentina: nu stiu sa-ti raspund pentru ca sunt doar eu…si-atat
Intotdeauna a, crezut si cred ca firele nevazute se impletesc/se regasesc dupa nuantele lor…si asta se petrece neimpiedicandu-le nimic , daca e sa fie!
Iun 01, 2009 @ 14:11:08
ce vreme jucausa! e 1 iunie! e vara!
La multi ani copilului ce nu a incetat sa’si plimbe degetele albastre pe corzile sufletului tau:)
Iun 01, 2009 @ 15:50:46
Valentina: La multi ani, sufletului din care poezia isi trage seva!