să răspunzi…
30 Iun 2009 22 comentarii
… cu “da”… ca la nebuni…uneori ajută…alteori, însă…
Mănânc un măr şi îl mănânc nervos. Da, ştiu nu e bine să mănânci cu nervi, dar, asta e…Câteodată, că şi aşa mi-e drag serviciul la sfârşit de 12 luni consecutive de muncă…chiar că-mi vine să îmi iau volanul la plimbare şi asta foarte repede…
La mine lucrurile-s simple, ce-am în guşă e şi în căpuşă…adică bre, e ceva de spus, atunci fără de prea multe menajamente, copaci sau duioşii, spun. Şi cu asta, basta. E vorbă, pe care am auzit-o ieri de la ardelean…: “nu-mi place să mă cert, că n-am timp de împăcat…” Cam aşa şi cu mine…şi de obicei, ca să evit multe…bag filozofia din titlu, economisesc timp şi energie.
De dimineaţă nimerii între doo…care mai de care mai orgolioase şi mai cu gura mare…evident, ceartă despre vorbe, zicători şi strigături. Muiereli. Local, am treabă, am camera mea, am ce face, iar dacă n-am, atunci mi-s p-aici, pe ştrasele netului. Mă chemă una, alta venii la mine, ca să revin la subiectul din carte, io, poziţie de mijloc…hmm, să-mi feresc faţa ori dosul? Am ales…scurt şi caracteristic, nu tocmai elevat, că nici n-am avut pension pe stradă şi când era bunica mică a avut şi doo găini sterpe, am scăpat de ele pentru vreo lună! După care, din păcate le trece!
Nah!
Bună dimineaţa!
noutăţi…
29 Iun 2009 14 comentarii
in Din grădină
…din grădinuţă….
… rodie…sau rodiu???hmm…pitic, oricum…adus de mama…cu paharul de plastic…
…o caracatiţă…
…şi-un curcubau! 
Bună dimineaţa!
uneori…
28 Iun 2009 5 comentarii
in De rasul curcii, Torcând la fuior
…chiar că-i greu!
O zi de sâmbătă..în aceleaşi 24 de ore ca şi sâmbăta trecută şi ca şi cea de acum 2 săptămâni…şi ca cea dintotdeauna…
Ei, dar în asta trebuiau să încapă…sărbătorirea unei zile aniversare, sărbătorirea unei case noi, sărbătorirea unei zile onomastice, sărbătorirea a 20 de ani de căsătorie şi sărbătorirea unei terminări de facultate…negrupate, inclusiv pentru fiecare la fiecare…adică plimbat de la 10 la două…căutat asortare potrivită…hmm….
Şofer…la două juma’, în noapte:
- Auci! N-ai văzut groapa?
- Care groapă???
Trec încă două minute…
- Vezi că-n intersecţie nu merge semaforul…
- Care intersecţie????
Urât fac, nene, la oboseală…doar, pilot automat…sau, o fi fiindcă n-am băut decât apă…şi aia plată???
Bună dimineaţa!
taraba vânzătorului…
27 Iun 2009 12 comentarii
…de iluzii…
Aproape de colţul străzii, un vânzător ce îşi vindea iluziile. La tarabă. Le ambala frumos pe mărimi şi pe culori. Le oferea trecătorilor, zâmbind, dar marea majoritate treceau nestingheriţi de zâmbetul lui. Cei ce cumpărau, nu clipeau de două ori şi iluziile colorate pocneau în mii de steluţe. Pe unii îi răneau, alţii nepasători ridicau din umeri şi rar mai vedeam pe vreunul să se întoarcă să cumpere iar…
Fiind lângă casa mea, mă împrietenisem cu el, mai schimbam două vorbe, mai vorbeam despre vreme ori despre iluziilor lui. La plecare întotdeauna cumpăram şi eu. La început, în neghiobia mea credeam că ale mele vor ţine mai mult. Nu era aşa, dar neştiitoare credeam. Ar fi trebuit să mă supăr, ar fi trebuit să trec nepăsătoare, ar fi trebuit să zbier şi eu ca şi ceilalţi, să-mi revendic speranţele. În felul meu, doar m-am întristat la început. O vreme am trecut pe lângă vânzâtor, ignorându-l…Mă privea cu acelaşi zâmbet al vânzătorului de iluzii. Apoi m-am înverşunat, cumpăram în fiecare zi o alta şi încercam fugind, s-o facă să se spulbere mai departe, cât mai departe. În bucuria mea copilărească, am antrenat şi pe alţii. Devenise o întrecere a cui iluzie ţine mai mult. Încetul cu încetul, obosiţi s-au aşezat pe margine. Lumea din jur devenise curioasă, nu înţelegea, iar ca orice lucru neînţeles, făceau faţă, zâmbind. A fost suficient ca unul din mulţime să înceapă să râdă în hohote şi toţi ceilalţi, au făcut la fel. Atunci, a fost prima oară când am zâmbit şi eu. Râsetele s-au transformat încet în rictusuri de dispreţ, dar nici el nu putea să dureze o veşnicie, plictiseala şi uitarea aveau să-i ia locul…
Nebăgată în seamă, am cumpărat în continuare. În altă zi, în altă vreme. Vânzătorul îmi zâmbea şi cred că nu-l intrigam în stăruinţa mea. N-a ştiut(sau cel puţin nu i-am spus nicio clipă) că renunţasem demult să-mi mai fac iluzii despre cât putea să ţină iluziile lui, că-i cumpărasem marfa doar pentru sclipirile nestăpânite ale ochilor lui…ai mei şi ai altora…
Bună dimineaţa!
cu mintea hai-hui…
26 Iun 2009 20 comentarii
…sau, despre infidelitatea emoţională…doar câteva rânduri…despre ceea ce văd de câteva săptămâni…la propriul job…
Evoluţie. Evoluţie??? Da, dar a perversităţii…
Pe vremea bunicilor, dragostea nu era importantă. Partida trebuia să fie bună, iubirea venea cu timpul. Următoarele generaţii au făcut revoluţii, au răsturnat proporţiile. Iubirea a învins. De aceea azi, numărul divorţurilor este cu mult mai mare decât al cuplurilor sudate. Noţiunea de familie aşa cum am prins-o din exemplele lor(ale bunicilor), ori din ceea ce am văzut acasă la mama şi la tata, e pe cale de dispariţie…şi ca să pun sare pe coadă…una din viitoarele reguli. Mai e nevoie de familie? Nu! Individualitatea se asocia mai întâi, prin căsătorie cu o altă individualitate, formând un cuplu, iar cuplurile aparţineau marii familii- grupul cu interese clare- familia casătoriţilor…Deci, nu, în dezbinare e arta conducerii!
În epoca vitezei, a informaţiei, a prelucrării rapide…oamenii deştepţi, au creativitate. Ba, chiar a devenit o valoare a capacităţii individuale, o cerinţă a noilor structuri organizaţionale. Una din laturile nevăzute – ca orice lucru bun, aduce şi alte 7 rele – e şi infidelitatea emoţională…fără o finalizare în termeni clasici.
Infidelitatea emoţională începe, atunci când cineva se focusează pe un posibil partener, investeşte emoţii, inspiraţie, dragoste(mai degrabă fluturi în stomac), timp, energie, împărtăşirea de lucruri intime. Un altfel de eliberare de emoţii şi sentimente. Celălalt/cealaltă de sex opus, nu este văzut că un posibil partener de secs. Acest gen de infidelitate nu caută crăpături în relaţia ” de acasă” ci, se constituie ca o relaţie paralelă, distrăgând-i pe cei în cauză, de la problemele de acasă.
Infidelitatea emoţională e ca o capcană, pentru că se consumă în imaginaţie, acolo unde…oamenii nu au defecte, sunt perfecţi, imagine ce rămâne în mintea celui infidel pentru totdeauna, în cazul în care nu este un vânător de senzaţii şi trăiri, acel soi, pe care-l întâlnim şi în restul de infidelităţi, genul seduce şi abandonează, care are o nevoie continuă de a-şi confirma secsualitatea şi puterea(nu neapărat de seducţie) – se nasc aşa, ori sunt teribil de frustraţi. Chiar şi aşa seducătoarea/torul îşi face iluzii, însă nevoia intimă de altceva îl împinge spre altă victimă. Sedusa/sedusul, rămâne suspendat pentru veşnicie între imaginea ideală şi frustrarea abandonului…gata oricând să relege firul rupt.
Infidelitatea emoţională, e acutizată de noile şi facilele forme de comunicare…mess, telefonul mobil cu tot cu sms-urile incluse, internet…ori, de preamultele ore suplimentare petrecute între pereţii organizaţiilor, în defavoarea pereţilor propriilor case.
Tradare şi miraj în ambalaj elevat. Cu fundiţa păstrată în cutia cu amintiri.
Bună dimineaţa!
