lecţia…
28 Feb 2010 10 comentarii
… de muzică…
Vineri, cum nu prea mai era multă treabă la final de program şi săptămână, pălăvrăgeam cu fetele. Din vorbă în vorbă, despre copii, una din coleglele mele ne povesteşte:
Ştiţi că am o fată şi-un băiat, începe ea. Copila, când avea 9 ani îşi dorea să cânte. Mult. O ascultam şi oricât de mult o iubeam, mai pe ocolite mai direct, i-am spus, vocea ei e bună pentru vorbit dar pentru cântat, nu… N-am mai ştiut ce să fac cu ea. Mă înnebunise. Simţeam cât de mult îşi doreşte, cum fremeta la orice melodie, cum bătea ritmul cu degeţele ei mici cu fiecare ocazie şi lacrimile îi curgeau pe obraji. Ajunsesem să închidem tot…numai să nu se mai audă muzică! Dar, ea o inventa. O murmura. Şi eu şi soţul atunci, ne-am hotarât s-o ducem la un profesor de muzică, pe care-l cunoşteam. S-o asculte cum cântă, poate noi nu ne pricepeam, poate nu înţelegeam. Poate profesor fiind, în cazul în care ceea ce credeam şi noi se adeverea, atunci pedagogic o să-i explice, o s-o facă să înţeleagă eventual, prin comparaţie.
Întâlnirea dintre profesor şi copila mea, nu cred c-am s-o pot uita vreodată.
Profesorul, un domn calm şi de modă veche, a luat-o de mână şi a aşezat-o pe un scaun. Cu glas molcom, înainte de toate, a întrebat-o: De ce-ţi place, de ce-ţi doreşti atât de mult să cânţi? Ce simţi? Copila, i-a răspuns simplu: pentru că o simt, o aud, îmi face sufletul să zboare, mă face fericită. Asta vreau să fie viaţa mea. Să cânt. Profesorul i-a privit ochii albaştri şi a zâmbit. Să te ascult atunci!, i-a spus, dar te rog să-mi spui ce limbi străine faci la şcoală. Engleza şi spaniola, a răspuns repede şi emoţionată, copila mea.
Profesorul a scos un disc cu Edith Piaff şi unul cu Nana Mouskouri. Draga mea, eu îţi pun două melodii. Tu, mai întâi le asculţi şi după aceea le repun şi tu doar vocalizezi, ai înţeles?
La final, fatei mele îi şiroiau lacrimile pe obraz. Domnul profesor a prins-o de mânuţe şi i-a spus:
- Draga mea, ţi-am pus două melodii în acele limbi străine pe care tu să nu le înţelegi. Dacă la prima melodie ai vocalizat cu veselie, la cea de-a doua melodie n-ai mai putut, din cauză că-ţi tremura vocea… Emoţia, trăirea pe care tu ai simţit-o, n-a fost din priceperea cuvintelor, a fost din ceea ce tu ai simţit cu sufletul tău gingaş. Este un har la fel de binecuvântat ca şi harul trilurilor de privighetoare . Dumnezeu ţi-a făcut sufletul harpă dar sunetele ei nu prin voce or să se audă!
Am plecat. Lecţia a fost suficientă.
Fata colegei mele e plecată de câţiva ani buni din ţară. Ce face acum? Atunci când nu face pe asistenta într-un centru de copii, scrie cărţi pentru copii.
Vania, mulţumesc de mărtişor.
cum o să iau…
27 Feb 2010 10 comentarii
…amendă, la sigur…
Simplu. O proiect de hotarâre a Municipalităţii şi suntem ca şi şoricelul în cuşcă cu uşiţa închisă. Reguli, măsuri, amenzi. Nu, nicio soluţie!
Cum am auzit marea veste am ciulit urechile iar când am ajuns la pasajul de mai jos, am făcut Consiliu de Familie.
“In plus, cetatenii nu vor avea voie sa arunce zapada din curti pe trotuare, carosabil, intersectii, spatii verzi, terenuri virane sau in canale, amenda fiind tot intre 200 si 500 de lei. Persoanele care detin locuri de parcare trebuie sa asigure mentinerea starii de salubritate a acestora. [...]sa curete, in maximum 24 de ore dupa incetarea ninsorii, zapada depusa si gheata formata, de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliaza sau isi desfasoara activitatea, a sediilor de firme, curtilor si terenurilor detinute, astfel incat traficul pietonal sa se desfasoare in conditii normale” .
Am expus problema, am analizat-o şi pe faţă şi pe dos şi din laterale.
Deci ninge, da? E un obicei local, că nu suntem în Africa! Buuun… Zăpada se aşterne. Din curte, n-o dă nimeni afară sau cel puţin eu/noi n-am văzut aşa ceva, mai mult nici nu ne-a trecut prin tărtăcuţe. Ce facem cu zăpada din dreptul nostru, exterioară curţii? O depozităm sub formă de grămadă. Unde? Pe trotuar, nu avem voie, că-i trafic pietonal. Pe carosabil, nu-i voie că aşa zice mai sus. Deci, unde? Şi atunci când trec plugurile(când trec!) şi adună zăpada de pe carosabil şi ne zidesc atât maşinile cât şi trotuarul toate proaspăt curăţate de noi…ce facem? Adică carosabilul are voie să ne…Noi pe carosabil n-avem voie să îl…Hmmm…
Al meu aduce în discuţie cum că or să vină să strângă zăpada. Io îi zic că n-are rost să vorbim despre extratereştrii, amenda e pentru noi aici pe Pamânt.
O ardem cu lampa de benzină că de apă nu pomeneşte nimic! Deschid o listă cu necesar de achiziţionat: 2 lămpi de benzină(că suntem doi!). Aşa. Mai trec şi un tank pentru depozitat benzina, nişte recipienţi pentru transport. Lista rămâne deschisă, că cine ştie de ce-om mai avea nevoie.
Până una alta, să ne apucăm să completăm formularele pentru credit şi desigur, în drum spre bancă, să aprindem şi câte o lumânare să vină mai repede încălzirea globală!
prima ei…
26 Feb 2010 21 comentarii
…călătorie cu maşina. Special şi integral se dedică Nataşei.
Miau, miiiiauuu, miorlau… De dimineaţa, prânz şi mai ales de noapte…Cu ochii cât cepele, cu pisica printre picioare şi mai ales aşternută precum preşul la picioare, de era să rişte s-o călcăm la propriu de vreo două ori, aşa încât să-i răcim pentru totdeauna căldurile de la cele 120 de kile ale lui barbatu-miu, deci, cu ochii cât cepele, mă gândesc s-o duc la veterinar. Întrebări relativ simple dar nu la fel de simple şi răspunsurile la ele, îmi vin în minte…Oare pisica cum o reacţiona la culoarea albastră a maşinii? Dar la claxon? Mă risc, că altfel se riscă ea. Coş n-am! Cum să fac cu ea în maşină, să şadă blând? Mă sfătuiesc cu Mica, care îmi aduce păturica ei de când era chiar mică. Bine, recapitulez mental. Se îndoaie un colţ, se aşează copilul….se ţin mânuţele, se pliază partea din stânga(sunt stângace, da?!), se ţin picioruţele, se pliază şi colţul de jos peste şi a final şi partea din dreapta. Eh, zic, mă descurc să bobinez pisica! Iau pisica, care din prima îmi dă peste cap toată recapitularea, că nu avea de gând să şadă, chestiune care mi-a încurcat colţurile…asta deja ştia cum să se întoarcă de pe o parte pe alta, başca că era dublă la număr de picioare…după vreo trei încercări total eşuate, las draq perfecţiunea bobinei şi o înfăşor cum apuc!
Construim o regie: tu deschizi poarta şi te întorci şi-o ţii pe Dora, io, o zbugesc pe poartă cu pisica badijonată, deschid maşina, tu te bagi în maşină şi preiei pisica, io mă întorc închid uşa şi poarta. Tu ţii pisica, io conduc. Regia ne reuşeşte până în maşină. Pisica nu se vroia sarma. După ce se zbate de două ori, iese pisica din păturică şi o ia la goană prin maşină…Încercăm s-o prindem. Asta, miau….miiiiiaaaauuuu! Zic s-o lăsăm liberă, că asta e. Aha…Disperată, se uită la geamul maşinii, se arcuieşte niţel şi o văd ca în desene animate că se prelinge pe geam…Nu credea că acolo e ceva… A fost! Prindem iar pisica, iar încerc manevra înfăşurării rapide, iar mă opintesc, o prind oarecum din a treia încercare şi o pasez fiică-mii cu tot cu comanda: Sugrum-o, dacă trebuie, da’ să nu-i dai drumul!
Pisica încă supravieţuieşte! 
de peste zi…
25 Feb 2010 22 comentarii
in Din grădină
…aia de ieri.
Nataşa să nu se supere că nici azi n-am reuşit s-o fac pe Pusi să-i scrie despre prima ei plimbare cu maşină.
Ieri ploaie. Nu m-a mirat. Undeva în sufletul meu eram sigură că o să plouă.
Dispute. Nu ale mele, ci între ei. Cum naiba să mai despici firul în patru şi să mai faci şi pe Gică Contra…când depinzi de altul şi ăla-altul a acceptat şi nu s-a pus de-a curmezişul…? Ar fi trebuit să fi fost toţi precum foca de la circ…ii, ii, cu aplauze. Priveam. Un zâmbet(deh, vizualizasem foca!) mi se aşternuse pe faţă. O altă privire m-a intersectat. M-am preocupat brusc de ceva pe foaie de hârtie. Desenam floricele. Să treacă timpul, să-şi facă orgoliile numărul şi să sfârşim odată. 4 ore.
Şi pentru că vorbeam de dispute, ieri am învăţat: …când eşti cu musca pe căciulă decât să recunoşti, mai bine apelezi la morală şi prejudecăţi universal “valabile”, mai ales dacă e o zi a iubirii…şi…când ceva nu-ţi place, e bine să-l califici ca fiind negativ. Chestiuni de nuanţă.
Era ora 12. Ploua. Slujba. Ultima slujbă. I-a părut rău. Şi mie, şi lor. Dumnezeu s-o odihnească.
Acasă, Mica tristă. Mă aşteaptă. Ieşim şi noi pe undeva? Cum să nu!? Telefonul meu a sucombat, cred că avea ciroză…că prea i se umflase bateria. Altul. Adun puncte cu adun bani de pe cardul de credit al altcuiva- Doamne Ajută că încă mai există carduri cu ceva pe ele! Dau de o don’şoară cam apatică şi cam tristă. Ei, nu! Îmi ajunge a mea de lângă mine! Mă iau la glume. Cică dacă ai internet pe telefon cu 500Mb…nu reuşeşti, într-o lună, să-i…! Râd. Don’şoară, aşa credea şi soţul meu, când mi-a adus salariul luna asta, că n-o să-l reuşesc să-l vântur în două zile! Ei bine, am reuşit! Râde. Încă 2-3 glume şi pe faţă i se aşterne un zâmbet larg cu care îmi şi configurează telefonul, aşa cum vreau. Plec. Ţopăi. Da, îmi place tare mult. E prima oară când am un telefon aşa cum mi-l doresc…nu tu oferta de 1 ban…sau maxim număr de puncte…Da, DA, frumuseţea asta e a mea!
Pe drum glumim, reuşesc eu şi-o oiţă plângăcioasă şi tremurătoare, găsită în drum, să-i aducem zâmbetul pe faţă şi don’şoarei mele. E bine.
Acasă. Io continui să ţopăi, ei se contrează. Pe diferite. Ba pe cizmele lăsate în drum, ba pe neschimbatul la Pusi. N-am chef. Pun mâinile în şold: Sunt aşa de veselă cu telefonuţul meu cel nou, să nu care cumva să-mi speriaţi bucuria! Zic şi plec ţopâind pe o melodie tiroleză…pe care numai eu o aud. Râd amândoi de mine şi fac pace. E bine.
Am telefonuţ nou, dau musai o cafea!
trăim…
23 Feb 2010 27 comentarii
in Buruieni, Păreri de pe ogor
…în lumea ambalajelor…
Imaginea vinde. Am inversat procentul. Preţul altădată reprezenta calitatea, azi, reprezintă imaginea. Noi înşine am devenit o “imagine”, pentru că ni s-a indus că ceea ce îmbrăcăm ne reflectă personalitatea…Hmmm…
Săptămâna trecută am bântuit prin diferite magazine în căutarea cadoului perfect. Perfect? Da, dar nu pentru mine, ci pentru o “personalitate” pentru care “imaginea” contează…Ce-am cumpărat? Nu e important dar sigur am combinat Eul meu…cu Eul beneficiarului. Cinci aspecte însă, s-au evidenţiat în periplul meu:
1. unele haine dacă le-aş fi decupat eticheta…nici la second hand nu le-ar fi cumpăra nimeni…
2. preţul unui produs la care se ajunge în perioada de ieftiniri…e o Imagine a neimaginii…
3. stilul nu ţine de brand…te naşti sau nu cu el
4. must-have…nu e sinonim cu “îmi stă şi bine”…de unde, încă o dată, m-am lămurit că mă lasă rece…precum Luceafărul…
5. ambalajul prea sofisticat, adânc gândit şi mai ales vândut…ascunde goliciunea…
Hmmm, la câte am văzut bântuind în mall…mă întreb câte sunt conştiente de câte percepţii le-au fost induse…!
