the best what his money…
31 Iul 2010 16 comentarii
…can ever buy…
Din când în când…goriloiu urla:
- Cine-i şefu’ ???
litoral îmbătrânit …
30 Iul 2010 16 comentarii
…şi sulimenit ca o fată bătrână…
Impresia primelor 2 zile pe litoral românesc n-au durut deloc pe cât ne aşteptam. Ba, chiar dimpotrivă. Probabil prea obosiţi, ritmul şi mai ales atmosfera de sanatoriu, ne-a surprins că ne prinde bine. În prima seară ne-am plimbat prin Neptun-Olimp. Prichindel şi împrejurimi. Pustiu mare, multe gherete părăsite. Terase/cârciumi, semipline. Animaţia pe trotuare, comsi-comsa. Clovi, pui de ponei ori de căţelandrii mioritici, costume de epocă ce aşteaptă cuminţi să faci o poză în ele, tarabe cu porumb, floricele glazurate…şi, o coadă lunguuuţă… la clătite. În rest, lume plimbătoare prin diverse magazine. Nu prea aducea mai deloc, cu ce-mi aminteam din efervescentul Neptun, la ceas de seară. Poate, un pic mai multă animaţie doar prin parcul de distracţii…părinţi târîţi de copii, ba la trenuleţ, ba la vreo roată scârţîitoare ori cramponaţi în negocieri cu urlete şi contraziceri la tarabele cu jucării chinezeşti zgomotoase şi luminoase. . Doamne, ce ne-am mai bucurat c-am trecut de etapa asta!
A doua seară, în Saturn. O altă lume. Alte bazare pline de cârpe de cea mai proastă calitate. Peruci multicolore spânzurate pe palierele metalice sudate ori de bucăţi de plase de Buzău, alături de agrafe, cordeluţe şi pampoane florale- nişte cocarde enorme, îngrozitor de urâte. Am bătut un trotuar, de la un capăt la celălalt. Aceiaşi marfă urâtă şi ţipătoare. Ah, şi mirosul de petrol al pantofilor de plastic, amestecat cu mirosul de mâncare gătită.
Aseară, am vizitat Eforie Sud. Impresiile au fost extrem de puternice, în sens negativ. Am jurat să revenim, poate, peste 10 ani şi asta în condiţiile în care există certitudinea că s-a dărmat tot şi s-a reconstruit la loc. Aglomeraţie îngrozitoare. Melteni cu busturile goale si şorturi de brand cu o literă schimbată/inversată, alături de Bentley-uri, Jeep-ane, maşini de maşini, cele mai multe cu numere de Bulgaria… Şi coţofane suspendate pe platforme ori pe pantofi cu vârfurile super alungite, în rochii paietoase şi strălucitoare. Bătaie şi îmbrănceli la chioşcul cu pantofi de 5 lei. Ne-am plimbat pe Corso-ul local, ne-a uimit cât de bine e speculată prostia/snobismul. Preţurile de cel puţin 3 ori mai mari decât în Neptun sau Bucureşti. Şi lumea, cumpărăăăă! Ooo, cât despre terase…pline ochi mai ales unde vreo băbătâie sau vreun refulat urlă vreo manea/melodie populară, cu voce răguşită şi tabacică. Două grupuri de “indieni americani”, pe trotuar, chinuie nişte tobe. Strâng lumea avidă de circ. Mergem mai departe. Doi melteni s-au apropiat şi cu glas jos, ne-au oferit două carduri spre vânzare. Mi-am strâns geanta la piept şi-am tulit-o spre maşină. Faţă de acum 4 ani, în această staţiune evoluţia este dramatică…
În seara asta …nu ştiu în ce parte o să mergem. Poate, în Mangalia. Acolo am ceva de făcut şi pentru asta, îmi vor trebui 4 trandafiri roşii…
despre poziţia…
29 Iul 2010 41 comentarii
…broscuţă…
Soare, mare, valuri. Şi un obicei local, dimineaţa vânt şi seara frig. Cu plaja, însă, e altă poveste.
Umblăreţi din fire, în fiecare zi alegem altă locaţie, altă plajă de dimineaţă, altă zonă de plimbare seara. Probabil fiind (singurul)avantaj real al litoralului de acasă, să-l poţi perinda de la un capăt la altul, fără să pierzi vreo grămadă de timp şi fără să te plictisească atmosfera statică a împrejurimilor. Ieri, am ales să facem plajă la Jupiter. Plajă lată cu nisip fin, intrare lină în mare. Da, intrarea e lină, plaja e lată…în rest, nisipul nu mai e nicidecum ăla fin pe care-l ştiam, ba e bolovănos şi murdar pe care sunt într-o amestecătură şezlonguri, baldachine şi cearceafuri multicolore întinse alandala. Pe margine, ca de obicei, o mulţime de chioşcuri cu grămezi de lopăţele, colace şi prosoape fluturânde. Românisme în stare pură.
Lume de tot felul. Familii singuratice, grupuri de familii ori de prietenari sau nişte ele/ei adunaţi prin întâmplarea vacanţei . Ah, şi da, perechi “vedetă”. El musculos, ea paţachină.
Mi-au atras atenţia, pâlcurile de muieri, 2-3, însoţite de 2-3 tovarăşi cărora le sticlesc ochii la fiecare costum de baie trecător. Ei, zgomotoşi şi hăhăitori îşi lasă partenerele pe cerceafuri şi dau un adevărat spectacol de cum poţi să fi mai disperat să atragi atenţia şi eventual, să te fluiere salvamarul cu aceiaşi disperare. Ah, şi ele, ele, cu râsuri stridente şi “fată” pe post de virgulă…se bronzează pe toate părţile, în toate poziţiile. Cu aţe pe post chiloţi, stau întinse pe spate, cu picioarele flexate în romb şi lipite de cearceaf, ca adevărate broscuţe înainte de disecţie. Din când în când, probabil, le anchilozează genunchii şi atunci şi-i ridică, însă, unghiul de deschidere rămâne a şpagat. Imaginea în sine, depăşeşte cu mult orice normă de pudoare. Bronz? Poate…dar mă cam îndoiesc că nu-l poţi obţine în zonele acelea şi altfel stând, din câte ştiu şi pe care, le-am încercat de-a lungul timpului… Nu, nebronzată n-am rămas vreodată!
M-a frapat. Şi nu e vorba de una-două femei care stau aşa şi nici caracteristică vreunei vârste. Seamănă a chemare ieftină. Am realizat că, de fapt, poziţia în sine, este o lipsă acută de decenţă şi pute al draq de tare, a sărăcie…
remarci…
28 Iul 2010 22 comentarii
…pe bune, de la faţa locului…
Şi pentru că s-a tot vorbit de răsărituri…
1. El, două replici de toată stima:
- Auzi, afară sunt 20 de grade. La mare. Pe litoral. La draq, atâtea trebuiau să fie în frigider!
- Nevastă, asta e primul concediu în care o să învăţ să patinez, că de patinat nu ştiu…
2. Io…mai mult decât resemnată :
- La 10 lei 100 de grame de Campari Orange…pot să-mi iau 3 pe zi, asta o să mă ajute să supravieţuiesc…
3. Fii-mea :
- Ne-au dat cam puţine pături de căciulă…numa’ câte 2…
Una peste alta, de ajuns am ajuns cu bine. Cazare mişto, masă ca pentru disperaţi. Şi da, sea view…lateral şi frontal…
…poate cu puţin ajutor, s-o produce şi vreun accident de întâlnire…
ei, da…
27 Iul 2010 24 comentarii
in Azurii, Poveşti la gura sobei
…a sosit momentul să purcedem la drum…
N-am mai fost de 4 ani pe litorarul românesc. Un soi de emoţie mă încearcă. Nu-i deloc o emoţie patriotică ci una referitoare la mine, la măsura în care mă voi adapta, dupa ce-am văzut ceea ce înseamnă turism adevărat şi vacanţă care să merite până la ultimul bănuţ. E chestia aia că dacă te-ai învăţat cu binele…cum să nu-ţi mai pută mai puţin binele…
Remember. Aşa mi-am denumit cutiuţa cu amintirile de la Marea Neagră. Am căutat în ea şi-am găsit toată evoluţia asta spre “bine” . De la plimbări luuungi pe malul mării, departe de orice tentaţie, până la bucătărie ce o improvizam pe balconul camerei de hotel ori în vreun colţ de curte al cine îşi mai aduce aminte, ce gazdă! Crătiţi, tigăi, linguri, pahare, farfurii…sare, zahăr… cafetiera şi mica spirtieră de camping. Abia ce mai aveam loc, dimineaţa, să ne bem cafeaua. Mulţi ani, plecatul în concediu a însemnat doar schimbarea locaţiei, în rest, toate responsabilităţile caznice, erau aceleaşi şi nu le abandonam. Chiar, la un moment dat, îmi pusesem problema renunţării să mai plecam de acasă, pentru alte timpuri mult mai favorabile financiar. Începuse să mi să pară o neghiobie ca trei persoane să se mute de la 2 camere …la o mini garsonieră, cu aceleaşi responsabilităţi şi pentru asta, să mai platească şi bani. Nu mai simţeam gustul concediului, pentru că pentru mine, nici nu era.
Timpurile s-au schimbat. Nu cred c-am să uit vreodată anul în care ne-am permis sa avem 2 mese pe zi…la autoservire ori la micul restaurant de peste drum. Mi se părea incredibil să pot ca eu, femeia casei, să nu-mi mai fac griji să gătesc pentru fiecare şi…să am zile din viaţa mea de om mare, în care să nu trebuiască să spăl eu vasele… Repetabilitatea unui astfel de concediu mi-am dorit-o din tot sufletul. Soluţia era extrem de simplă, însă, abia în ultimii 10 ani a fost posibilă. Creditul de nevoi personale, pe termen de un an. Îl făceam cu o lună înainte de plecarea în concediu şi timp de un an, ne plăteam vacanţa. De la an la an, sumele au crescut, posibilităţile au evoluat, iar noi am devenit din ce în ce mai pretenţioşi cu banul pentru care munceam un an de zile.
Ce-am să găsesc pe litoralul românesc? Ce s-a schimbat în ăştia 4 ani? Nu ştiu, sper însă să nu regretăm foarte mult.
