parfumul florilor…
30 Noi 2010 24 comentarii
… de papuci de casă…
Cum se răceşte gresia, cum e nevoie de ei, mai abitir şi la fel de banal ca pelerina de ploaie, pe ploaie sau ca becul la lampa din beci. Nasol să te trezeşti dimineaţa, să-ţi scoţi din păturică tălpiţele calde şi le aşezi pe nemiloasa pardoseală! Nici nu poate fi vorba să te trezeşti aşa de brusc…Ca să am certitudini şi nu căutări în dimineţile ceţoase ori chiciuroase, mai mereu îmi cumpăr câte două perechi, că una tot s-o nimerii pe sub pat!
Cu cumpăratul…e poveste…
După ce ne-a văzut( o dată!) cum ne alegem papucii, mai bine de un ceas şi jumătate, şeful tribului nostru a declarat că renunţă să ne mai însoţească vreodată! De atunci, dacă-i spunem că plecăm după papuci, atunci mă pune să-i fac rezerve de mâncare, apă şi suc şi să-i calc cămăşi cam pentru o săptămână, că cine ştie?! Dacă nu ne plac ăia din Real şi mergem în Cora…ne mai întoarcem la primăvară…
Adevărul e că e greu să-i alegi. Culoarea nu contează, călduroşi să fie! Nu-s oareşce papuci, trebuie să reziste şi în casă…dar şi afară când zapada-i gheaţă, că cine-şi mai trage cizmele până la poartă? Şi, să nu alunece. Şi, să fie uşori. Şi, să nu fie cu floricele ca pe capoatele precupeţelor din piaţă. Şi, să nu aibă toc ultimul strigăt guci-guci. De fapt, să nu aibă deloc! Pe scurt, pufoşi da’ nu afundăcioşi.
Am ales tot felul de modele, la diferiţi bani, de la diferite firme. I-am încercat, rezultatul e acelaşi, nu-s daţi niciunii cu drai deter taft…nu le rezistă cusătura nici măcar două săptămâni. Aşa că rând pe rând devin floricele. Mai un prenandez, mai un super glue. Nu, cu poxipol n-am încercat, că n-a fost nevoie! Floricele sunt şi când dau de apă, oricare ar fie ea, aia de se scurge de pe tine la duşul de seară ori aia pe care o îmbibi în cele două sensuri : uşă-poartă şi poartă-uşă.
Florile astea, însă…sunt de cactus. Mai acum vreo doo seri, la căldurica unei păturici, mă uitam la film pe Cinemax. Mah, şi lacrimile îmi curgeau şiroaie direct pe păturică, că o trăsesem până la urechi să nu cumva să devieze lăcrămioarele pe lângă. Eram simţitoare rău la povestea Hannei Montana, cum a ajuns ea mititica de ea în sătucul ei natal şi n-o ştia nimenea şi se îndrăgostise de cow şi boy-ul de pe lângă casa mătuşi-sii şi cum cântă ea pentru salvarea văii de avarii investitori. Vaii, ce mai boceam!!! La un moment dat intră şi al meu în cameră şi cum mă vede aşa bocitoare mă întreabă dacă să cheme or ba salvarea că trebuie ca de la tusea mea, să mă simt tare rău! Oi avea şi febră?!
Ei, vedeţi?! Ceva nu era în ordine, başca oricât de bolnavă, în perioade duşmănoase ori în depresii de vârstă, nu poţi să plângi necontenit la filmul Hanna Montana mai ales că era văzut şi a doua oară! Chiar nu pricepeam de ce cu starea sufletească plină de frumosul peisajelor americane şi cu inima săltăreaţă la povestea unei drăgosteli adolescentine…de unde bre, atâtea lacrimi?! La o cercetare mai atentă, uitându-mă duşmănoasă spre ei…adulmecând din ce în ce mai aproape…am înţeles că sub patul meu am 2 X 2 flori ale şerifului…Maica Tereza şi Fecioara din Lourdes! N-am îndrăznit să ridic şi păturica…Am chemat-o şi pe fiică-mea cu ghiveciul ei de papuci…la fel…gaz paralizant! Sconcşi, nenică! Pfoai, mă mir că doar îmi curgeau lacrimile, precis peste noapte, îmi dădea şi sângele! Aşa cred că se moare de la sobele de teracotă. Neeee, nu explodează de la gaze ci de la C4şoşonii babelor!
N-am stat deloc pe gânduri şi le-am făcut papucilor, papucii. Un oareşce regret am avut, totuşi. Trebuia să fi păstrat măcar unul, pe post de insecticid…gândaci în casă până acum n-am avut şi probabil că ăsta era motivul neştiut al exodului şoblanului din grădină!
test despre …
29 Noi 2010 27 comentarii
…aeronave…
Acesta ar trebui să fie un test simplu pentru cei care au minimum de cunoştinţe despre aeronave. Răspunsul s-ar putea să vă surpindă.
“Care este avantajul principal al unei aeronave cu aripi rotative (elicopter) asupra aeronavelor cu aripi fixe (avion)?”
… ?
Zaqk a copiat repede de pe goagăle şi-a dat repede răspunsul corect, care e :
cum trece…
27 Noi 2010 37 comentarii
in Din grădină
…timpul…
Îmi mai aduc aminte, încă, de teama necunoaşterii când am înregistrat blogul… Şi mai apoi, de sfiala cu care am împărtăşit secretul …
“Mi-am făcut blog”…
nu-mi mai daţi…
26 Noi 2010 29 comentarii
…să fiu răcită…!
Îmbătrânesc. Am început să nu mai ţin la băutura viruşilor tuşiţi. În continuare sunt la fel de binedispusă şi cu muuult entuziasm. Deci, fac urât.
Ieri cineva încerca să-mi povestească ceva, a reuşit cam cât reuşeşti în gară când fluieră trenurile, adică printre . Şi tot printre am reuşit să spun şi eu vreo două vorbe. Că o să mor! Ne-a venit la amândouă să râdem, ea putea, eu, ca şi proaspăt legaţii cu catgut… care se tem să li se deschidă operaţia de apendicită…
Nasol e în trafic căci am observat că de atâta tuse, nu mai reuşesc să mă machiez la semafoare. Îmi sare rimelul de pe gene şi rujul de pe buze! Başca, cei din jurul meu cred că scot limba la ei! Mare minune să nu apar pe youtube : Sindromul Tourette la volan! Femeie ce ridică sacadat din umeri şi se schimonoseşte la faţă..Sigur că scot şi sunete de adâncă mulţumire!
E de-a dreptul imbecilă starea. În fiecare dimineaţă mă simt mai bine decât cu o zi înainte, ca mai apoi, în fiecare seară să mă simt mai groaznic decât am fost vreodată. Noptiera mea, cândva plină de cărţi, creme şi dopuri de urechi, acum e plină de pastile, pilule şi prosoape care cu miros de oţet, care pline cu sare grunjoasă.
Am băut la miere sub toate formele…ba amestecată cu diverse, ba cu linguriţa, că mă mir că mai pot urca pe cântar şi încă pot privi în ochi rezultatul, fără să intru în colaps. Nici hrean nu mai vreau să văd, nici ceapă, nici sfeclă şi nici usturoi. De fapt, aş prefera să nu mai vreau nimic!
Cred că în astea 3 săptămâni trecute am auzit cele mai multe urări de sănătate ce mi s-au urat de când sunt, ceea ce m-a făcut să fiu alergică şi la: vai, mama ta, cum mai tuşeşti! şi la orice altă formă de îmbărbătare!
Fii-mea, care a trecut pe strada asta, îmi monitorizează simptomele…..cică mai am o săptămână…O slavă Domnului, cât mă bucur!
Toată aventura asta îmi aduce aminte de bancul cu ţăranul care şi-a dus calul la târg. Nu ca să-l vândă ci ca să-l facă de râs. Aşa şi cu mine, am scris nu ca mă plâng ci ca s-o fac/em băşcălie!
Engage, pe mama ei de gripă!
Update: iote şi la Şilavarăcald! Da, Doamnă, nouă nu ne e dat să ne plictisim! 
