2+0=1+1…

31 Dec 2010 35 comentarii

by Ana lu' Manole in Din livada fără omizi

… 2011.

Privind anul cel nou ca pe o ecuaţie, aş zice că-i anul iubirii. Doi singuratici ce se adună cu nimic se regăsesc într-o pereche de iubire. Ceea ce doresc tuturor. Să fiţi iubiţi!

La Mulţi Ani!

io, triplocul…

30 Dec 2010 37 comentarii

by Ana lu' Manole in De rasul curcii, Din grădină

…şi pernuţele.

Când am plecat de la mama de acasă, am plecat cu tot cu trusoul de rigoare, că aşa era atunci, chit că mă mutam doar dintr-un cartier în altul. Perne mici, perne mari, plapuma nouă şi roz lucioasă, feţe de masă, de perne…şi normal mileurile migălos lucrate de mama. Aproape nimic din toate astea, n-a mai rămas. Doar feţele de masă, albe sau colorate din damascul acela pe care astăzi nu-l mai vezi dar pe care încă îi mai simţi asprimea apretului, la degete. Încetişor, practicul le-a luat locul. Mai întâi a fost plapuma pe care cu nădejde o mâncau moliile transformând-o într-o producătoare performantă de molii. Mai apoi, au dispărut pernele care prin dimensiuni, acopereau juma’ de pat. Feţele de perne şi ele, mult prea mari pentru următoarele standardizate. De la 1 x 1, la 04 x 0,8. Diferenţa mare făcea ca perna, în permanenţă ori să iasă din ori să se îngrămădească toată sub cap.

Sătulă de urmele lăsate din grămădeala pe care tot dormeam, am căutat nişte feţe de perne adecvate. Şi ca dimensiuni şi ca material. Şi să se vândă şi de unele singure, la un preţ acceptabil, fără restul de rufărie. Ori poate am fost prea pretenţioasă, ori poate cărpănoasă, căci din ce-am găsit nimic nu mi-a convenit. Mai era o singură rezolvare de caz. Să cumpăr material şi să le fac aşa cum mi le doresc eu. Ceea ce ieri, chiar s-a şi realizat. Ei, nu-i aşa că sunt drăguţe?

Ioane, Ioane…

29 Dec 2010 26 comentarii

by Ana lu' Manole in + + +(Doamne fereşte!), Buruieni

…când toată lumea doarme….

Numai io…fac cumpărături. Acum câteva zile. Claustrofoabă şi cu nervi praştie, după juma’ de oră de aglomeraţie, reuşesc imposibilul şi strâng în coş tot ce am nevoie. Mă aşez la o casă oarecare ca lungime, oricum nu prea conta, noţiunea de “coadă” era peste tot.

O doamnă în spatele meu, o pufoaică tunsă scurt şi proaspăt creaţă permanent, genul măsurătoare ce ai tu în coş ca să să compare cu ce are ea în coş, îi dă un cot lu’ bărba-su : la ce te uiţi? Ăsta, săracu, pierdut în spaţiu şi văzător prin ziduri, cu mintea cine ştie la ce ani ai tinereţii, îi zâmbeşte plictisit : La nimic, dragă! Femeia dă din cap profund nemulţumită. Ştie ea ce ştie, ea ştie tot. Colţurile buzelor se aşează natural, cu adâncimile adânc marcate, în jos. Mă uit la expresia feţei ei şi dintr-o dată o văd pe Baba Cloanţa, nu pe mătură ci cu mătura vânzolind toată populaţia feminină a supermarketului. Nici nu-mi termin bine viziunea , cu o voce dură şi rece, ea continuă : Lasă că te uitai la aia, ştiu eu! Ochii bărbatului capătă rotunjimea oului de raţă: La care, dragă? Doamna ţuţuie buzele şi scoate nişte nţ-ţ-uri plescăite… Se ridează toată a dezgust. Omul începe să măsoare tavanul, probabil ca să evite continuarea pe care cu certitudine nu numai că o ştia, dar, cum ochii priveau în continuare în gol, trăia în altă lume, o lume paralelă.

Îmi vine rândul, înşir produsele pe bandă. Nu le mai acord atenţie vizuală. Aud vociferările “doamnei”. Că aia nu e bună, că aia e altfel, că e prea mult, că-i prea puţin. La o moment dat, o aud iar :

-La ce te uiţi?

Plătesc repede şi mă feresc să mai întorc capul. Vai de viaţa lui şi sărbătorile din ea!

un Bordeaux…

28 Dec 2010 14 comentarii

by Ana lu' Manole in De rasul curcii

… de 2006. 750ml.

Aseară. Până în noapte. Două gagici. Ne-am distrat. Ca două coţofane am “mestecat”, pe-ndelete, tot. De la mic la mare, de la mare la mic. De la problemele globale, la interacţiuni la scară micro. Zău că mi-a fost dor de aşa o cloaca, la un pahar, doar între gagici. Manolu, cum îl boteză Lectăriţa, şi el pe lângă noi. Ce draq să mai vorbească cu doo muieri care se uitau la el ca la ăl’ de nu mai iese pe uşă? Sigur că înţelegeam că ne bagă în seamă din protocol şi bună creştere, însă, nah, cum să tăiem frunze la câini pe subiecte pur muiereşti, cu adversarul de faţă? L-am băgat în seamă mai în serios şi ne-a făcut teoria chibritului cu privire la inoportunitatea internetului şi a oricărei forme de comunicare pe net. Pericolul redeschiderii subiectului ” blog” stătea precum securea deasupra. Prietena mea, din spirit clar camaradănesc, a încercat să explice dar după vreo două replici, cunoscând îndeaproape gândirea Marxist-Leninistă a lu’ Manolu, mi-am dat seama că mai mult mă înfundă şi că trebuie, cumva, să-l determin să-şi găsească de treabă, în altă cameră. Sau, în curte. Un apropo la mirifica imagine de pe geam, a fost suficientă. A dat toată zăpada din curte, ne-a curăţat maşinile şi, dacă ne puneam noi capul cu restul din sticlă, precis azi, el primea o medalie de ” Cetăţeanul cel Harnic al Străzii” dezăpezind atât carosabilul până la colţ cât şi auto din dotarea uliţei.