de la 20..

23 Dec 2010 22 comentarii

by Ana lu' Manole in De rasul curcii, Din grădină

…până când… mi se seceră picioarele.

Normalitatea e şi ea ceva relativ. Nu m-am născut noaptea dar nici nu-mi pot explica de ce cum se lasă întunericul de noapte când găinile deja au trecut de partea semnificativă a somnului lor, pe mine mă apucă vrednicia. Am luat-o ca atare şi mă conformez ei, dacă asta-mi sunt caracteristicile de funcţionare şi parametrii de lucru.

No, deci, cum am simţit că ora magică a sosit cum un fel de euforie revigorantă şi pionerească m-a învăluit, fapt pentru care o jumătate de oră mai târziu, unde se putea trece, acum era ca şi cum o bombă se dăduse în sufragerie. Nu durează mult şi apare în uşă şi starul familie, cu un gest de scărpinat voiniceşte în dos, profund interesat de ceea ce se întâmplă. Nu ştiu cum m-a ginit printre gunoaiele de pe jos şi alte alea ridicate în sus precum hipopotamii dansatori din desenele animate…

Cu glas suav(sigur nu i-a funcţionat instinctul de conservare!) mă întreabă : Da’ bradul unde-l punem? I-am desenat în aer, cu degetul săgeată, colţul predestinat. Bine, zice cu un uşor tremur, da’ acolo e un fotoliu, măsuţa cu girafele(când le-am plantat/cumpărat zau că erau mici!) …cu astea ce faci?

-Nimic mai simplu, îi zic cu glas candid, deocamdată mută florile pe masă şi du fotoliile în beci, şi-i bag un zâmbet gen : ” voinicul meu!”

Atins la coarda sensibilă de zâmbetul meu de Miss şi accentele de inocenţă ale glasului(adevărul e altul. N-a fost atins ci doar lipsit de orice motiv de a elibera putina,  punându-şi coada pe spinare, supărat) se apucă, încurcat şi încrâncenat, să dezasambleze fotoliile. Le pune unele peste altele şi, pentru că omul avea o marotă, după ce vede colţul măturat şi spălat, înainte de orice altă mişcare imobiliară, îmi plantează şi minunăţia de brad în haosul de balamuc. Frumuseţea mutatului obiectelor de mobilier din sufrageria noastră constă taman în cei 70 de cm de gol de uşă…adică p-acolo te scoţi pe tine şi familia ta nicidecum vreun dulap, fotoliu sau orice altceva ce ar depăşi dimensiunea dată de constructor. Acest lucru duce irefutabil, an de an, să ne furăm propriile lucruri în plină noapte, adică să le scoatem pe geam şi să le băgăm, înapoi, pe uşa de la intrare. Pleacă să se îmbrace ca pinguinul cu tot cu fes în cap şi bocanci în picioare spre a face transferul. Bucuria Dorei e nemărginită, ţopăie cu exaltare, crezând că scheletul de fotoliu pe care-l ţine în braţe starul, e un soi de băţ pe care vrea să il arunce, ca să se joace… cu ea. Din curte se aud, cu glas gros şi irascibilizat, colinde cu vorbe de sfinţi…Dora, intră în coteţ.

Fii-mea, chiparoasa,  vine în pragul uşii şi mă întreabă duios: ce faci aici? Fac curăţenie, îi răspund de după umăr. Da? Maaamă, era mai bine înainte să te apuci, atunci era chiar curăţenie!

Cu astfel de încurajări, In and out of house, mi-am văzut de treaba mea fiind convinsă acum, că sunt pe calea cea bună, totul e să nu mă uit decât fix la câte un obiect şi nicicum de jur împrejur, la ansamblu. Fapt pentru care, pe la 2 dimineaţa am închis lumina să nu le mai văd deloc.

Distracţia continuă…