ceva vechi, ceva nou…
31 Ian 2011 26 comentarii
… ceva împrumutat…ceva albastru.
“Doamnă, nu trăim în codrul verde…”
Miorlaupufos
Despre fericire s-a tot scris. Şi, multe litere or să mai curgă şi de acum înainte, ştiute şi neştiute. E un subiect vechi de când pământul şi-o să fie unul nou pentru fiecare om în parte, în propria lui viaţă. De când ne naştem, până murim. Şi fericirea asta nu e nici pe departe aceiaşi pentru toată lumea. Fericirea e un concept tot atât de vast cât numărul oamenilor, chiar poate şi mai mult de atât căci ne schimbăm dorinţele odată cu vârsta şi cu bagajul pe care-l acumulăm de-a lungul timpului.
N-am de gând să dezbat şi eu conceptul dar pot spune că fericirea ţine de timpul în care trăieşti, în care te-ai născut. El îţi dă fără să ştii, la început, standardele de fericire prin ce înveţi de acasă şi, mai târziu, din ceea ce vezi în mediul ce te înconjoară. Creşti cu conceptele de fericire ale altora, le împrumuţi şi tu, iar pe parcurs le adaptezi nevoilor genetice ale propriului ADN, şi asta, numai dacă ai noroc. Mă uitam acum câteva zile la un film( pe nu mai ştiu ce canal) cu Julia Roberts, în rolul unei profesoare în istoria artei, ce preda la o universitate. Fericirea pentru generaţia de fete din anii ’50, când se petrece acţiunea, era împlinirea visului de a fi femeie măritată : bărbat(indiferent de gradul lui de mârlănism), casă, copii, gospodărie şi a proteja cu orice chip(a suporta orice) căsnicia. Cele mai multe odată măritate, renunţau la studii…pentru “fericire” . O fericire dictată de societate şi mai ales de nevoile ei. De atunci s-au schimbat multe, însă, indiferent de timpuri noţiunea în sine ni se inoculează cultural şi ne imunizează instinctual. Facem prea puţin din ceea ce vrem şi prea mult din ce vor alţii să facem. Resemnaţi, îmbrăţişăm cu entuziasm justificarea că nu există fericire ci numai momente de fericire.
Albastră devine situaţia, de regulă, când ajungem să stăm pe marginea prăpastiei lui “prea târziu”. Şi când, privind peste umăr, vedem succesiunea ireversibilă a timpului ce l-am parcurs. Nimicia surogatelor pecuniare cu care am fost îndoctrinaţi. Reguli, bariere, limite, în fiecare zi, ne minţim că devansându-le, evoluam. Aşa cum totul are un preţ şi fericirea are preţul ei. L-am vândut sau l-am dat la schimb, în trocul cu societatea. Ne amintim şi ne amărâm de toate clipele când am considerat că nu trăim în timpul potrivit şi totuşi n-am făcut nimic şi nici nu facem, ca să-l schimbăm pentru a fi vii şi nu a vieţui.
Deci, o întrebare întoarsă în timp, ce-ţi trebuia ca să fi fericit?
scotocind în punga…
29 Ian 2011 26 comentarii
…cu mail-uri, pentru azi, am găsit în ea niscai “e bine de ştiut”. Trăiască cel ce-mi face cumpărături zilnice de ppt-uri/pps-uri!
Pe toate cărţile de joc, cei 4 Regi reprezintă 4 mari regi din istorie:
*
*
o piesă…
28 Ian 2011 34 comentarii
…de mobilier.
Am fost foarte fascinată când am găsit-o. Era altceva. Atipică ca formă. Elegantă ca şi culoare. Din perspectiva proprietarului adică a cumpărătorului, mi s-a părut, iniţial, că un astfel de obiect de design mi-ar încânta în fiecare zi privirea. Că prin felul ei diferit ar putea fi o “pată” de senzaţie zilnică a dorinţei mele de frumos. Şi, undeva spre sfârşitul listei, pe lângă satisfacţia mea personala de a deţine o astfel capodoperă a creativităţii din domeniul mobilierului, m-am gândit că, oricare vizitator o să fie dat cu roatele în sus, fie din apreciere, fie din conservatorism.
Am trecut şi prin faza “de strugurii sunt acrii”. Am judecat-o contextual. Nu se încadra cu nimic din ceea ce aveam deja ca şi alte piese de mobilier. Mi-am dus teoria şi mai departe, nici spaţiile pe care le deţin, nu permit o astfel de piesă. Îi trebuie lumină şi o amenajare minimalistă care s-o pună în evidenţă. Mi-am pus intrebarea: Şi dacă printr-o nebunie de moment totuşi, orbită de unicitatea ei aş cumpăra-o, ba chiar i-aş găsi şi locul potrivit sau nepotrivit, n-are chiar nicio importanţă, şi totuşi ar fi a mea, cum ar fi? La ce mi-ar servii? Dincolo de frumuseţea ei, funcţionalitatea care ar fi? Analizată din acest punct de vedere, mi-ar fi teamă că, la fiecare aşezare, picioarele ei, ar găuri pereţii, lăsând urme până la următoarea zugrăveală. Cum de altfel, cred că tot în acele momente de relaxare, m-aş ferii să nu cumva să dau cu capul de braţul ei stâng, anormal amplasat…
Am spus iniţial şi asta, se întâmplă acum vreun an de zile. De atunci, însă, de câte ori dădeam ochii de ea, nu-mi puteam exprima sentimentele contradictorii pe care le aveam, în cuvintele adecvate, ceea ce a făcut să nu o pot încadra, ca poză, în niciun articol. Între dorinţa de a o achiziţiona şi fascinaţia de a o privii .
Apoi, evident, mi-am dat seama că toate sunt pretexte. De fapt, datorită atâtor ezitări, în conştiinţa mea, verbul ” a dori” nu era suficient. E nevoie de mai mult. Mereu între fie prea pretenţios pentru mine şi mă depăşeşte fie prea simplist, după gustul meu. Oricum ar fi, mai mult încurcă decât satisface.
Pe lume sunt multe lucruri care-ţi plac. Pe unele doar, le iei acasă, pe cele mai multe, le admiri de la distanţă.
UPDATE: Marian S desenează frumos 
cauza din spatele…
27 Ian 2011 27 comentarii
in Poveşti la gura sobei, Torcând la fuior
…efectului.
Conştient sau ba, noi suntem cei ce îndreptam/împingem lucrurile spre un anumit făgaş. Vorbim/gesticulăm/facem în funcţie de ceea ce avem în conştient sau în subconştient, răspunzând astfel unor necesităţi ştiute sau neştiute. De cele mai multe ori nici nu realizăm că prin mesajele transmise ne devoalăm dorinţele/intenţiile. Suntem “citiţi” de ceilalţi aflaţi în peisajul nostru, aşa cum, noi îi “citim” pe ei.
Atenţi sau nu, modul nostru prin care răspundem alege şi cărarea pe care să ne îndreptam paşii, într-o relaţie de oricare natură ar fi ea şi de pe oricare palier pe care suntem aşezaţi. În relaţiile personale, intime, în relaţiile de colegialitate sau cele de coordonare/subordonare. Cauză-efect. Efect-cauză.
O femeie primeşte flori. Multe, cu o ocazie oarecare. Atunci sunt atentă pe ce pune accent. Pe calitate sau pe calitate? Calitatea stă în petala fiecăruia flori în parte. Cantitatea stă în numărul admiratorilor ori a zeloşilor. Şi ea alege, prin atitudine şi adeseori prin vorbe : ori latura sensibilă a feminităţii şi a delicaţii(femeia care-şi controlează vulnerabilitatea), ori latura puterii de seducţie ori oglinda puterii palierului social(vulnerabilitatea care controlează femeia).
Raţionamentul poate fi dus mai departe, e destul loc indiferent de declaraţiile pe care le face, să răspunzi la întrebarea de esenţă:
E cu adevărat împlinită ca Femeie? De unde disponibilitatea sau indisponibilitatea ei…
