buhuhu…

01 Feb 2011 29 comentarii

by Ana lu' Manole in De rasul curcii

…pe ecran.

Nu mi-au plăcut nicicând. Orori cu mult prea mult colorant pe tot ce mişcă. Prea multă adrenalină consumată inutil. Şi da, vise tembele la pachet. Şi umbre reale, degeaba. Recunosc cu mâna pe buletin. Nu mă uit. Nu vreau, nu-mi plac.

De văzut, însă, nu aveam cum să scap. Acu’ vreo două’j de ani, ne strângeam ca idioţii pentru un “ceai” şi sfârşeam în faţa video-ului, ca viţeii la poarta nouă. Băgam vreo doo comedii şi unul de groază. Nici vorbă de fugit în munţi, pe străzi la ore târzii sau să faci ocolul camerei în 90 de min de film! De regulă, asta se întâmpla ori prin vreo garsonieră de chirie ori într-o singură cameră unde aveam(noi, zurbagii restanţieri) acces din ditamai viloiul. Adică, tot un soi de garsonieră. Îmi aduc aminte(cu câtă spaimă!) de primul film văzut: Copii porumbului! L-am urmărit cu degetele în urechi şi ochii deschizându-i pe rând ca mai apoi, la cine ştie ce secvenţă să-i strâng atât de tare cât să se retragă cu tot cu pupilă undeva între al treilea ventricul şi osul parietal! N-am mai vorbit o săptămână şi tot atâtea nopţi n-am închis un ochi! Fir-ar-al draqului de film să fie! Încă mă mai urmăresc rândurile de porumb…şi monstrul ăla care se tot vântura pe sub pământ! Da, da, la concurenţă cu păpuşa Chucky!

Ţin minte că am făcut o pauză luuuungă de orice bairam, chef, ceai sau orice altă băutură  de teamă ca nu cumva să mai fiu nevoită să particip să vizionez aşa filme! Încet, încet am început să merg de mă scuipa mama de deochi când la 11 noaptea, eram acasă! Săraca, de unde să ştie ea, că de fapt îmi era frică să nu pierd ultimul metrou şi să trebuiască să mă întorc la filmele lu’ peşte prăjit?!

Cum ori naş îşi are naşul, am găsit, atunci, ac de cojocul lor! Făceam un miştooo … de se alegea praful de vizionare! Râdeam până mă apuca sughiţul, lacrimile mi se înnodau în barbă şi mi se încleştau fălcile! Unde mai pui că fiind cu mintea la creativitatea batjocurii, anticipam imaginilea şi ele mi se fluturau doar prin faţa ochiului fără să mi se mai lipească de memorie! Ajunsesem de pomină! La întrebarea: băgăm un film de groază?! Eram singura precum foca la circ! Răspunsul venea inevitabil : Unde draq să bagi, mă, film de groază că iar face asta misto de noi şi de film, de ne spânzurăm singuri de lampă?!

Uite aşa, încetul cu încetul, am văzut toate filmele de comedie şi acţiune…obicei local păstrat cu sfinţenie până în zile noastre…