libaneza…

03 Feb 2011 29 comentarii

by Ana lu' Manole in Din grădină

…românească.

Mă dau pe net acum vreo săptămână  şi nimeresc aici. Ehe, e de mult în bară, aşa pentru cazuri de fugă de-acasă a creativităţii culinare. Orice gospodină, cu niscai termite în bucătărie, ştie că cel puţin o dată în viaţă a avut aceea ocazie să poarte conversaţia din copac : Noi ce mâncăm? Ce vreţi să mâncaţi, să vă fac? Nu ştiu/ştim, tu ce vrei? Da’, voi ce vreţi? Da’, tu ce zici?…şi tot aşa, până când rezervele din cămară ne lămuresc că treaba e mult mai simplă şi răspunsul, de-a dreptul, unicat.

Deci, revenind la site-ul cu pricina, la ceas de zi şi frământare acută la maţe…dau de plăcinta libaneză cu pui. Una deja adaptată, la gust, nevoilor neamului carpato-danubiano-pontic, fără multe mirodenii exotice scăpate în tava cu aluat.  Pfoooai, numai ce încep papile să se dăstrăbăleze şi imaginaţia s-o ia razna! Citind cu atenţie, mă opresc, însă, la două ingrediente(menta şi scorţişoara) care scăpaseră vigilenţei autorilor de reţetar, poate înadins, poate pentru a scoate în evidenţă originea plăcintei, n-am de unde şti.

Scot reţeta, o împachetez frumuşel şi plec cu ea, în geantă, spre casă. Mă apuc vânjos de treabă. Conştiincioasă, respect reţeta. Scot menta şi bag ciuperci feliate. Perpelite în unt. Scot şi scorţişoara şi presar nişte ardei iute de să-ţi sară băscuţele şi să ţi să desfunde căile respiratorii. Îi perpelesc şi pe ei alături de usturoi şi ceapă, tot în untul nostru cel de toate zilele. Mda, acu’ o fi bună, n-o fi bună, mă gândeam, să vedem cine o avea curaj s-o şi savureze…pişcătoare cum mi-am închipuit că o să fie. Şi ca s-o îndulcesc, o fac romantică cu trandafiri. Trec să fac şi ceva de rezervă. Cartofiori cu tranşee. Copţi. Şi cu sos de iaurt. Tot de acolo.

Cum a fost? Şi, ce-a ieşit? Vă spun io : yene-le la suprafaţă! Deci, vi le recomand călduros!

Ps. sper că aţi remarcat…ultima reţetă postată de ei…hmmm, la faţa ei de şuncă şi caşcaval…e de masa de prânz, duminica.