împletind o coadă…
28 Feb 2011 17 comentarii
…de peşte…
Vorbeam acum ceva vreme cu un prieten despre modul în care percepem, fiecare, să luăm o decizie, o hotărâre. Ca punct de plecare ne-am găsit similitudini comune. Şi despre felul ăsta vreau să scriu. Al meu, nu al lui.
Definind subiectul, mă refer fix şi doar la acelea importante. Cu adevărat importante. Şi, de regulă, nu le iau imediat. Cel puţin, a doua zi. Mereu am considerat că există o a doua zi. Dacă e să fie. Că hotărâriile nu se iau la “cald” spre fierbinte. Că trebuie ca dimensiunile uriaşe dilatate spre exagerare, să revină la un mijloc, cât poate fi de mijloc, odată ce s-a produs efectarea de oricare ar fi ea. Exaltată sau refulată. Că trebuie cernut ce mai rămâne, din ceea ce s-a aşezat şi cât este real. Cu bune şi rele. Cu recunoaşteri şi cu gratuităţi. Cu frustrări şi cu zdrobit, cerebral, vanităţi. Cu “nu trăiesc în pădure” şi cu ce se poate duce mai bine : de tot sau mai vedem. După caz. Nimic nu-i pe gratis şi nimeni nu moare de grija ta. Că acolo unde scuipi(când îţi trece)nu te apuci să lingi. Aşa cum, acolo unde te-ai fript cu ciorba, e bine să sufli şi în iaurt.
După părerea mea, “mai vedem” e mai dificil. Mult. 1+1, la superofertă. O parte umană rănită convieţuind cu o parte umană morală. O altă şansă, o portiţă deschisă, pe care aştepţi să vezi ce “intră”. Dacă a meritat sau ba. Cu riscul asumat a ceea ce poate fi mai rău: dezamăgirea şi deziluzia. Când certitudinea îţi râde în nas şi îi răspunzi cu pacea sufletească a încercării, până la capăt. E ce consider eu ca trebuie făcut. Mi-ar plăcea să spun că îmi merge mai bine dar n-o pot face. Pot, însă, spune cu certitudine că îmi e bine cu mine însumi.
Deciziile? Sunt cele mai simple. Construieşti sau dărâmi. Tai sau înnozi. Şi, ca povestea să fie completă, deciziile se execută nu se discută, mai ales de tine însuţi. Albe sau negre. Zona gri, rămâne a cozii de peşte…nu ştii niciodată ce urmează…




Feb 28, 2011 @ 10:06:50
Ei da…,,mai vedem” suna ingrozitor si nu stii daca sa stai sa impletesti coada sau sa lasi asa.
,,Mai vedem” asta,mie deja imi zgarie urechile.
Feb 28, 2011 @ 11:04:39
da, nemtii au si o vorba, ceva de genul “sa dormi o noapte peste o decizie”. Si in treacat fie spus pe mine ma termina asta, cind de exemplu vrei sa cumperi ceva mai important, o masina cum ar fi, si zici ca in sfirsit gata, ai batut palma … ntz, stai, semnam miine contractul!
Feb 28, 2011 @ 11:05:21
Scorpi: lasa ca si cand “radicalul” incepe sa-ti iasa pe nas….si mai rau cand nu numai ca nu mai ai sansa de intoarcere…dar pe deasupra…a disparut si drumul…
Feb 28, 2011 @ 11:32:37
Coolnewz: stiu ce inseamna nerabdarea, cum stiu ce inseamna furia. Incerc sa ma temperez in amandoua inainte de a lua o decizie. Nu vreau ca a doua zi, fiindca nu-i asa, intotdeauna e o a doua zi! ori sa imi para rau si sa-mi fie si mai greu -vanitatea sa-si arate coltii- ori sa sa-mi para rau- sa nu-mi mai placa sau sa vad ceva mai frumos/util/nostim.
Feb 28, 2011 @ 13:56:50
sleep on it!
daca si a 2a zi pare la fel, inseamna ca aia e… sau nu. nu poti sa prevezi totul. mama are o vorba “noi propunem, D-zeu dispune”.
Feb 28, 2011 @ 14:42:45
ne-a invatat Scarlett, ca dintr-o viata distrusa, sau doar compromisa, ne ramane… ziua de maine. incertitudinea dar si siguranta in acelasi timp.
Feb 28, 2011 @ 17:58:51
Redsky: da, draga doamna. Lucrurile nu hotaresc in pripa si nici sub impresii nu stiu de care. Si da, noaptea eun sfetnic bun, basca D-zeu dispune, cum bine spune mama ta
Feb 28, 2011 @ 18:00:35
Dr. Lecter: sa ridice piatra ala care nu s- manjit cu nitel compromis …macar pe margini…
In alt registru, macar daca hotaresc ceva…s-o fac temeinic(macar impresia ca) …chiar daca gandesc prost.
Feb 28, 2011 @ 19:19:55
Da, e bine sa nu ne pripim, sa cantarim si sa luam hotarari , pe cat posibil, intelepte.Depinde de temperamnentul fiecaruia, trebuie s recunoastem…
Feb 28, 2011 @ 21:47:00
Detest zona gri cu pasiune…
Feb 28, 2011 @ 22:24:53
Zinca Beiu: dap, asa este.
Feb 28, 2011 @ 22:25:24
Dragos: cine-a vorbit de iubire?!