beton…
31 Mai 2011 18 comentarii
…și fier…
Impresionant pasajul! Și e gata…Neaşteptat de gata într-un ritm general al melcilor!… Îmi place. De la arhitectură până la igienizarea zonelor(cu excepţia dispariţiei fabricii de bere Griviţa!) . De la eficientizarea timpilor, până la utilitatea unei astfel de construcţii într-o metropolă.
Şi totuşi…
Am avut ocazia să circul pe sub el, în toate porţiunile posibile. Deocamdată alb şi luminos. Mai mâine, un peisaj gri într-un oraş gri. Monstrul de beton şi fier mi-a dat şi o altă viziune asupra spaţiilor mai ales de sub el. Sute de metri pătraţi morţi pentru totdeauna. Beton…beton…beton… Ca un cordon ombilicar răsucit în jurul gâtlejului acestui oraş. Axfisiat. De fiecare dată când trec pe lângă, îmi pun aceleaşi întrebari : cum poate fi utilizat acel spaţiu? cum să-i dai viaţă, să-l faci viu?
Beton şi fier. Industrie şi dezvoltare. Nou versus vechi. Cu care preţ?
dilemele Manolei…
30 Mai 2011 40 comentarii
…faţă de fiica sa Pinocchița...
Greu să fi părinte! Poate cel mai greu lucru de pe pământ e să crești un copil și el să crească drept și nealterat, cinstit și onest, demn și vrednic, de încredere și cu o năzuință/credință în suflet.
Zile astea am dat o altă bătălie, o bătălie care datorită repetabilității – sau cum îmi spunea cineva, o cărămida de la temelie ce nu se lasă- mai să mă dau bătută, ba chiar am spus că e un prim capitol la care dau chix și mă simt înfrântă. Mereu la mijloc între cele două sentimente de om și de mamă, mereu între ce trebuie și înțelegerea pe care numai eu i-o pot garanta, copleșită de unicitatea ființei căreia i-am dat viață, pic cu pic, strop cu strop s-au adunat toleranțele și blândețea într-un sac ce acum începe să atârne greu între noi. Linia de demarcație între bine și rău, în educaţia pe care o dă un părinte e foarte subțire. Amestecul iubirii poate excesive în comparație cu cercul mai îndepărtat al familiei, lumea reală, fac ca adeseori să greșim fără să ne dăm seama.
Lecția asumării. Începută de A la Z. De la banala întrebare: dacă fac…ce-o să mi se întâmple? până la ”îmi asum” conștient repecursiunile. Sunt în stare să le duc/pierd/etc.?
Două zile mai târziu…cuvântul asumare mi-a zdrăngănit în urechea minții, ca o monedă falsă, de aramă…Am zis ”cuvânt”? Copilul meu, trăiește și crește în epoca ”asumării” și a neîntâmplării nimic. Educația pe care i-o dau eu se bate vijelios cu ”educația” zilelor noastre. Pentru mine, verbul ăsta, încă mai înseamnă ceva. Pentru ea și-o întreagă generație e doar un cuvânt rostit la timpul potrivit. Atât. Un verb transformat într-o expresie, o vorbă oarecare. Un verb deșanțat, perimat, dus în derizoriu. Pierdut în neantul întâmplărilor de peste ani de rostire în zădărnicie.
Cu cine mă bat eu?! Cu morile de vânt…O bătălie surdă cu vanul… Dacă mi-ar păsa mai puţin, atunci m-aş rezuma la datoria îndeplinită. Dacă îmi pasă şi îmi câștig titlul de bun părinte, atunci pentru ce lume o pregătesc?!
- – - – - -
22…
29 Mai 2011 29 comentarii
…și un început de spectacol…
E timpul. Aștept an de an, să înflorească. Frumusețe. Dragoste. Energie. E răspunsul lor la dragostea mea pentru ele. Perfecțiune. E timpul…cafelei afară și a privitului în ochii petalelor.
- – - – - – - -
societatea merelor…
28 Mai 2011 28 comentarii
in Buruieni, Gânduri din pridvor
…stricate…
O mică-mare întâmplare mi-a pus pe bigudiuri aproape întreaga zi de ieri și le-a încrețit încă pe vreo 3-4 d-acum înainte. Din diverse considerente și mai ales motivații, mai mult sau mai puțin importante, acum ceva vreme(să tot fie vreo 3 săptămâni) am hotărât să apelez la o specialistă pentru a face ceea ce eu ori n-am timp, ori n-am răbdare sau poate doar, vorba reclamei, pentru că merit.
Nu m-am tocmit la preț, nu am cârcotit la pretenții. Cu încredere, am așteptat momentul finalizării. Norocul, dacă îl pot numi așa, a venit tot de la mine, de la felul meu de a nu lăsa lucrurile la întâmplare. Piticul. Bani înainte nu am dat și periodic îi vizitam atelierul. Pe scurt, cu numai câteva zile înainte de a avea nevoie de ceea ce comandasem, am constatat că, nu numai că nici nu s-a clintit în acțiune dar, pe deasupra, ieri, mi-a pus totul în brațe, sub un pretext oarecare. În spatele pretextului, am citit incompetența și indolența.
Venind acasă, m-am apucat de treabă. Timp încă mai e. Nu mult dar e. Am scos din sertar răbdarea, mi-am înșirat toate detaliile pe o hârtie cu semnul exclamării și am lăsat baltă orice altceva aș fi avut ori aș fi vrut să fac. Încetul cu încetul, ceea ce trebuia să prindă contur într-un atelier oarecare, se ițește pe masa mea din sufragerie.
Gândurile mi-o iau razna. Și împart problema în două părți ce se completează una pe alta: relații contractuale și lumea ”săracă”.
Relații contractuale fie ele și mutuale, între două persoane fizice. Prestație de servicii remunerate. Convenție reciproc asumată de două părți, una cu banii, alta cu munca. Din ce în ce mai puțini oameni de cuvânt. Din ce în ce mai puține contracte(aproape deloc) care să nu te păcălească cu literele mici-mici ascunse cu steluță, în josul paginii.
Lumea ” săracă” care ar vrea Luna de cer…dar când e vorba de asumare, de respectarea cuvântului dat, de îndeplinirea obligațiilor proprii…atunci, viața e grea, munca e copleșitoare…Cuvântul dat = lăsatul cu fundu-n baltă.
O stare aproape generalizată de tras în piept, bani nemunciți și succese nemeritate…Ideologia unei societăți provenită dintr-un banc…
cu scărița până la cerul…
26 Mai 2011 37 comentarii
in De pe vatră
…verzei noi, înecate în mărar…
Înainte de a vă întreba pe voi, vă povestesc în poze digitale cum prin bucătăria familiei s-au aciuiat niscai verze noi-nouţe, cu fustiţe fragede şi îndesare medie. Acum, ce varză e aia, fără ciuşcă şi afumătură, ha?!
Deci voi ce mai gătiţi, Doamnelor şi Domnilor?
- – - – - – - -
