şi nici măcar …
30 Iun 2011 24 comentarii
…nu beau bere. Nu mai pot cu melodia asta!
Fac cum fac şi mă nimeresc la reclamă…de unde şi consecinţa…mă bântuie de nu mă mai aud la gânduri!
“Have we changed our hopes for fears
and our dreams for plans?”
Yes, we have, răspund eu. Ne-am adaptat, zic eu. Şi tot eu zic, că a avea speranţe şi vise este în felul nostru de a fi. Şi n-o să ne fie bine pentru că e ca şi cum ne-am opri mintea/gândurile să zburde. Cu lacăt mare, după ce am tras uşa veche de stejar. Şi asta, nu se poate. Ne-am renega pe noi, în tot ceea ce suntem, cum suntem.
Dar cu certitudine ne putem ascunde…că sperăm şi visăm.
prin gardul…
29 Iun 2011 33 comentarii
in Din grădină
…care ne desparte…
Un cap de căţel pupăcios. Rău! Cezărică…cel nou în cartier.
Aşa că… vin acasă, parchez, mă dau jos din maşină…mă întâmpină Cezărică. Mă opresc să-l mângîi. El dă din coadă de sare tencuiala de pe perete de la curent.
Deschid poarta(cu indiferent câte plase), intru în curte…mă întâmpină Dora. Miroase toate plasele, înţelege repede că n-am mâini, se ridică în două picioare şi aşa mă conduce până la uşa de la intrare, când ştie că acolo mă opresc să descui uşa. Mângîiem şi Dora. Suficient de mult, altfel mă apucă de mânecă, fustă, ce-i pică între maxilare.
Deschid uşa de la intrare, o închid cu piciorul, fac un pas…mă întâmpină Pusi. Mă opresc s-o mângîi că altfel mi se împleticeşte printre picioare şi nu o dată am făcut cunoştiinţa cu pereţii laterali.
Răsuflu când văd plasele în bucătărie, mă răsucesc şi apare Mica. Sătulă de stat în casă, plictisită mi se aruncă în braţe. Pupăm Mica şi ascultăm poveştile de peste zi.
Mă gândesc că sunt o mare norocoasă.
- – - – - -
dacă-ţi place…
28 Iun 2011 23 comentarii
… mai vrei o dată.
Acum vreo 4 luni am fost la o petrecere colegială, corporatistă nu pot să-i zic că nu e cazul. Ne strânserăm pe motiv de pretext ca să vedem şi noi cum se distrează alţii, că de aşa ceva nu mai avuseserăm parte decât o dată şi aia undeva prin paleolitic.
Curgeau în restaurant, râuri-râuri, ramuri-ramuri de colege, colegi şi cu cât trecea timpul localul gemea, tot mai tare, de glasuri şi râsete de tot felul. După vreo oră, aproape că eram cu toţii acolo. Mai lipseau vreo două personaje, pe care, aţi ghicit, toată lumea era cu ochii. Nu trecu’ prea mult şi vestea se răspândi cu iuţeală. Graba strică treaba şi maşina strică rochiţa dacă treci de-a-n boulea pe ditamai şoseaua pe care o poţi numi la fel de bine şi bulevard.
Normal, ne-am dat de ceasul n+1 să aflăm ce-a păţit fata, cât e grav şi dacă are oareşce nevoi de bani, de alea, alea. Vreo două coaste fisurate şi sperietură pe cinste. Nah, petrecerea n-a mai fost chiar petrecere că ne tot gândeam la “pe trecere”. Ca la orice adunare, fie că-i de bucurie, fie că-i de necaz, de regulă, sfiala sau durerea ţine cam până când se alimentează omenirea cu primele 2 pahare. Şi la noi la fel, cât s-a băut prima şarjă de tămâios, pus la doze de 5l/masa cu câte 10 muritori şi muritoare. Subiectul a căzut repede în derizoriu.
Fătuca după 3 săptămâni de concediu medical veselă şi plină de entuziasm s-a întors la muncă.
Nu mi-aş fi adus aminte de incident dacă de 3 dimineţi nu m-aş tot uita după ea cum trece strada exact prin locul unde a fost accidentată. Între timp, condiţiile nu s-au schimbat şi locul tot interzis traversării pietonilor…e.
când fericirea nu mai are…
27 Iun 2011 35 comentarii
in Posomoreli
…ochii tăi…
Încheieri de compuneri mirosind pestit a neputință.
Mă întristează să văd cum, inevitabil, toate iubirile sfârșesc în descompunere. În ceea ce a fost, în greșelile și reproșurile urechilor surde/ochilor orbi/gurilor mute, în gânduri noduroase și cuvinte bolnăvicioase, caustice, în mii de bucățele de imperfecțiune a perfecțiunii ce a fost adorată cândva.
Mă întristează să văd cum, paradoxal, iubirea socotită adevărată se transformă în aparența unei iubiri.
Mă întristează să văd cum, cinic, trăirile puternice și flăcările răscolitoare, tăcerile pline înțelesuri și mângîierile înflăcărate și ostenitoare se schimbă, prin estompare, în păreri de… amintiri.
Mă întristează să văd cum, prostesc, repudiind iubirea ce a fost, ne renegăm gândurile/simțirile/ experințele/timpul vieții noastre, adică chiar pe noi înșine cu alegerile noastre cu tot.
Mă întristează să văd cum, meschin, dorința unei ființe vii se transformă în amorf, căpătând culoarea placidă și sihastră a apatismului monotonei sufletești.
Mă întristează să văd cum, pragmatic, înlăturăm cu mână fermă stolul de fluturi în favoarea unei treziri la o realitate pe care cu aceeași mână fermă, în formă de gest plin de lehamite, o aruncăm în fiecare dimineață la gunoiul unei alte zile ce de data asta trebuie doar viețuită.
Mă întristează să văd cum, tocmai în numele măreției, coborâm din cer cu picioarele pe pământ, omorâm fluturele pentru statutul de larvă…găsind explicații în chimie și ne tratăm, ca de o maladie, cu pastile mici de argumente malițioase, niște biete pansamente vanitoase pentru sufletele pustii… d-acum până la o mult sperată data viitoare…
- – - -
26…
26 Iun 2011 15 comentarii
..cu 16° și guguștiuci. Fix la juma’ de an.
Deschid geamul larg, răcoarea cu miros de frunză udă și pământ reavăn acompaniată de guguuu-știuc, guguuu-știuc, năvălește în încăpere. Fiecare rază ițită animă stolul de vrăbiuțe gălăgioase. Doi căței din cartier își spun și hămăiturile de dincolo de garduri. Un pescăruș dâmbovițean cu a lui chemare, îmi înșiră în fața ochilor, valuri, mare și nisip fierbinte. Și aud și zgomotul unor motoare de avion îndepărtat, care străbate, nu știu de unde spre nu știu unde, cerul. Îmi iau laptopul, cafea și le duc în curte.
De pe un pervaz, floarea abia deschisă a unei orhidee zâmbește într-o rază de soare.
Clopotul bisericii.
- – - – - – -
