cu fapta pentru ziua…
31 Aug 2011 23 comentarii
in Din grădină
…de mâine.
Fiecare om e şi are felul lui de a fi. Cu satisfacţiile lui, cu ce înţelege că-i bine, cu ce crede că evoluază, cu ce simte că-i trebuie, cu ce vrea să realizeze, pe scurt, cu ce-l umple pe a “trăi” în scurta și efemera viață. Perioada prin care toți am trecut și mai trecem, ne-a afectat, m-a afectat. Pe mine personal, nu pentru ceea ce nu-mi mai permiteam (cu toate că e relativ, zic acum, privind în urmă)ci pentru ceea ce vroiam să fac. Viața e făcută din lucruri care ne așteaptă să le facem că-s scrise în destinul nostru sau sunt lucruri care nu ne e dat să le facem, căci, poate, chiar nu sunt de nasul nostru. Cred în acelea care sfidează timpul și pe care le lăsăm în urma noastră, fizice, palpabile. Ele sunt garanția noastră în neuitare, pentru că poartă amprenta sufletului nostru. O bucăţică din noi. Realizându-le, ne motivează și ne fac să zâmbim. Avem un rost, o menire. Ne împlinim ca ființe umane.
Neputinţa financiară ne-a tăiat din aripi şi asta a făcut să nu ne mai dea cu întregul ci numai cu virgule şi cu cifra “0″ înainte. Ne-am contractat nevoile, dorințele, viitorul. Uneori am resimţit puternic şi pe alocuri ne-a înconjurat disperarea, alteori, strângînd din pumni şi cu dinţii încleştaţi, am aşteptat, cu răbdare. Și o mai facem încă. Am rezistat și rezistăm, zic eu, de două ori: faţă de casă şi faţă de noi înșine.
Și în astfel de momente, cea mai mare surprindere o avem când reîncepem să facem planuri, cu paşi mici. Fezabili. Cu săgeata îndreptată spre ziua de mâine. A mea, a noastră, a acelor pe care-i lasăm în urma noastră. Poate că eu primind, am resimțit mai mult decât mulți alții această răspundere. Moștenirea, ”moștenirii”. Una e pe linie de sânge, alta pe linie de responsabilitate. Dincolo de satisfacerea propriului fel de a fi, cred că primind atunci avem datoria să dăruim, mai departe, cel puţin la fel.
Când pașii ăștia mărunți ne reușesc, chiar clătinându-ne, simțim iarăși viaţa pulsându-ne în vene. Zâmbim fiindcă iarăşi credem în “mâine”. Ca oameni, ca părinți. Unii chiar suferă de dependenţa de “a face”. Așa sunt construiți pe dinăuntru.
Cu Meșteri Manole în ei.
- – - – - – -
Dana, Daghata, Teo, Papornița, Nea Costache
trocuri …
30 Aug 2011 29 comentarii
in Poveşti la gura sobei, Torcând la fuior
… copilărești…
Vasile e colegul meu. De vreo două săptămâni tânjește la niște scule de prins pește așa cum numai copii o fac, în fața vitrinei cu jucării. Mulinete, lansete, undițe, cârlige…mă rog, mai după toate. Nărav mare pescuitul ăsta! Până la urmă, neputând să și le cumpere pe toate, s-a hotărât pe care , jelindu-se după alea necumpărate…În weekend-ul ce-a fost, și-a luat vărul, nepoata de numai 4 ani SDV-urile(scule și dispozitive verificatoare) cele noi…și-a țuișcăit pe-o baltă din jurul Bucureștiului.
Așa cum se întâmplă în zilele libere, când bucureșteanul dă iama oriunde în peisaj numai să scape de cutiuța de chibrituri cu pereții de beton încins, așa aveau să constate, la ajungerea la destinație, că nu sunt primii și nici ultimii n-or să fie. Mașini, corturi, oameni, copii.
Și-au găsit loc, și-au instalat scaunele, sculele, s-au prins de băț și așa au rămas. Balta generoasă. Nu tu, nu´ș ce bibani de să le rupă moțul la undiță și nici crapi să le zboare guta cu tot cu mulinetă de la locul ei, ci doar niște clean și roșioare nici să-i facă să roșească dar nici să se mândrească. Destui pești, pe care-i aruncau cu drag, într-o găleată.
Nepoțica și-a găsit de lucru, cu alți copii de-o seamă cu ea. Mai un fluture, mai o iarbă, mai o alergătură printre oameni și copaci.
A cui a fost ideea nici că contează…Vasile, însă, întorcându-se o leacă cu ochii spre găleată, nu mică i-a fost mirarea să vadă micul comerț ce era în plină desfășurare…În găletușa nepoțelei, orăcăiau de zor vreo 20 de broaște. În găleata lor, peștii erau pe jumate…Nepoțica schimba peștii pe broaște. Că vroia și ea broaște.
De râs am râs, cu lacrimi mai ales la idignarea lui Vasile: auzi, mah nene! cu glas adânc și fața ultra serioasă.
Când povestea, ca orice poveste, mi s-a sedimentat în cap și zâmbetul la naivitățile inocenței mi s-au mai estomat, am văzut lucrurile și puțin altfel. Câți oameni mari, azi, nu schimbă(naiv) ”peștii” pe ”broaște”?…
- – - – - – -
când adevărați învingători…
29 Aug 2011 19 comentarii
…se întâlnesc sau Secretariat.
Un cal, un antrenor, un jokeu și-o mână de fier a unei gospodine. Și o secretară devotată. Toți cu scânteia succesului în ADN.
Nu-mi aduc aminte să fi participat atât de intens(cu bucurie!) la vreun film! Nu-mi aduc aminte să-mi fi curs lacrimile pe obraz și în același timp să râd…să-mi tresare inima la fel de puternic insucces…cât și la succes!
Secretariat nu-i un film, e o trăire pe care o recomand din toată inima!
37 de ani de record nedoborât… Determinare.
- – - – - -
Teo, Autopromovarea Paporniței, Dana
35…
28 Aug 2011 23 comentarii
…ultima, calendaristic, din vara asta…
…știu că vine iarna da’ totuși… aveți grijă ce croșetati azi… 
- – - – - – -
un laptop…
27 Aug 2011 43 comentarii
in De pe vatră, Din grădină, Torcând la fuior
…muncit…
Are sărăcuțul 4 ani. Prinse și vremuri de plimbări zilnice de la un capăt la celălalt al orașului, prinse și utilizare strict după orele de program. Nu m-a dezamăgit. Fuse el scurt la memorie dar l-am alimentat cu niscai MB…Bun Avaratec-ul asta american!
Unui singur lucru nu prea știu cum să-i dau de cap, cauză care-mi face scrisul o loterie…dacă nu-mi ridic ochii pe ecran(și de cele mai multe ori, nu-i ridic, fiindcă îmi sunt împinși, pe tastatură, de ideea ce-i ca trenulețul(nu de la noi, de la alții) în capul meu)…atunci surpriza e maaaare când termin de scris și citesc…Așa am ajuns ori să scriu de două ori ce-am gândit…ori se duce pe strada net-ului fix ce-am scris. De ce?! Uite, d-asta :
- – - – - -
Teo, Dana, Clipe, Nea Costache, Papornița
- – - – - – - -
UPDATE: cu taste culinare :D
