la capătul…

24 Oct 2011 15 comentarii

by Ana lu' Manole in Gânduri din pridvor, Torcând la fuior

…opus.

Nu cred că mi se întâmplă numai mie ca într-o conversație, să ai parte de o replică care nu numai că te surprinde dar duce în ea căi sau intenții către care gândul tău nu răzbătuse. La capătul opus. Dacă-s încărcate de pozitivitate, atunci se numește construcție, scop pentru care comunicare are sens. Schimbăm idei, experiențe. Ne înțelegem și găsim soluții.

Dacă-s negative/răutate, atunci e altceva. Manifestările personale în astfel de prilejuri țin de două categorii – cap și suflet. Cap. Poate exprimarea mea n-a fost cea mai fericită, poate amănuntele mele n-au fost suficiente sau poate chiar din propria mea inepție, n-am reușit să transmit ceea ce cu adevărat am gândit/simțit – atunci mai merită încercat o dată, mai e ceva de făcut. Suflet. Uneori nici nu mai e nevoie să trec prin prisma mentalului, flagranța e atât de mare între ceea ce sunt pe dinăuntru și creditarea de care am avut parte, încât pun capăt oricărei discuții/intenții cu oricine și de orice fel. Orice continuare consider că-i inutilă.

Dincolo de neplăcerea de moment, mă strădui să înțeleg mecanismele. Debranșând situația de latura personală, îmi pun întrebări. Ce anume poate determina, ce conexiuni intime se fac ca o astfel de reacție verbală contrar opusă și indezirabilă să apară? Superficialitatea umană a cunoașterii celuilalt de cele mai multe ori este pusă pe spatele timpului, mai corect spus, pe lipsa suficientă a lui. Un soi de ”zicem ca să nu zicem că n-am zis”. Dar mai departe, de unde provin aceste efecte? Cauzele, cred, sunt multiple.

Una din cauze poate fi ”oglinda” interioară punând pe seama celuilalt ceea ce se gândește de fapt sau, ceea ce în mod curent e o practică pentru cel ce emite – un drum bătătorit, un fel de a fi cel mai adesea, bine ascuns. O alta, poate fi nevoia de a controla lucrurile emițând variante care să lovească în Supra-Eul celuilalt(conștiință, valori, idealuri, precepte și interdicții, moralitate), socotind că astfel, ele, variantele, prin anticipare, se elimină – tentativă de control al celuilalt și a unei situații. O posbilă cauză poate fi experiența din viața personală băgând pe toată lumea în aceeași oală – se suflă și-n iaurt – ceea ce denotă o fugă continuă de implicare emoțională. Și, nu de puține ori, cauza se datorează propriului sine care printr-un impuls primitiv îi dă percepția că știe ceea ce gândește celălalt – prostia&trufia.

Ori cum ai interpreta sau ai vrea să înțelegi, te izbești ori de zidul absurdului ori cel al superficialității/egoismului. Să încerci să mai lămurești ceva în oricare din variante e o pierdere imensă de timp și o oportunitate de a te frustra pe tine însuți.

- – - – - – - -

Colțu’ cu muzică, Teo, Luna,