cu feng shui-ul…

21 Feb 2012 24 comentarii

by Ana lu' Manole in Gânduri din pridvor, Torcând la fuior

…stricat, ca un ceas electronic ce arată mereu ora la fix. Fără baterii.

Săptămâna trecută, pusă într-o situație,  am experimentat o stare pe care, dincolo de râs, aș trece-o la capitolul OZN-istica gândirii reflectată în paradoxul trăirii. Nu actul în sine mă determină să scriu aceste rânduri și mi-au cauzat scurtcircuit la filamentele mansardei ci modul în care a fost declanșată și coordonată. Cum mai spuneam, la situații de criză, acțiuni la fel de crizate.

La orele dimineții, într-una din zile săptămânii trecute, în birou, a poposit o hârtie. Citim pe rând, ne închinăm în ordinea citirii. Convocare la zăpadă. Strictă. Fermă. Argumentată nu în baza mormanelor de zăpadă ci a proprietarilor de mașini(+interdicție de a mai penetra curtea cu cele 4 cauciucuri personale) și nu a posesorilor de cartelă de metrou&alt mijloc de transport. Îmi arunc ochii, da, poartă 3 semnături, ce urcă în ierarhie până la vârf. Gândită, acceptată, aprobată, parafată.

20 de încastrați în ștatul de plată al administrativului, un contract de deszăpezire în derulare, un buget propriu pe +. Cum instituția asta este doar o casa mai mare și cum gestionarea propriei zăpezi îmi stătea la degetul mic, în șalele deja antrenate și în trupul învățat care deja renunțase la febra musculară, soluția scrisă, mi-a defectat feng shui-ul cunoașterii, al înțelegerii și al alegerii.

Mai citim o dată, mai numărăm semnăturile și cântărim cuvintele. Ne răsucim ochii spre hârtiile zăcânde de pe propriile birouri ce poartă aceleași semnături indescifrabile dar acoperitoare de formaturi A4. Luate de la cap la coadă, din buget se plătește un serviciu inexistent, în pixul semnatarilor nu exista soluția plătirii din buget a unui utilaj. Cât despre cei 20… Toate astea, ne fac să înțelegem că orice revoltă sau contestare, este inutilă. Ne uităm unii la alții, ne amintim de strânsul frunzelor, de vopsitul gardurilor și văruitul copacilor din alte vremuri. Și de gândurile ascunse din spatele zâmbetelor. Am înțeles, tovarășe secretar! Ok.

Ne încolonăm fiecare după costum, rochie, pantofi și tocuri, pregătiți de birou, la temperaturi de încăperi. Ieșim la – 4 spre -6 grade, hotărâți să o facem și p-asta. Și o facem nu înainte de încercarea de a ne organiza fiecare cu 10 lei în mână și cu ochii pe strada mare să agățăm un utilaj pe care să-l punem la treabă. Nu ne-a ieșit fiindcă nici el(utilajul) nu ne-a ieșit în drum preț de juma’ de ceas, timp în care minusul gradelor s-a așezat confortabil pe den-ii mai mult sau mai puţin subțiri ai doamnelor și pe lipsa indispensabililor, la domni. Deszăpezim. Ne trecem pe listă.

De minim 10 ani sunt obișnuită cu deprofesionalizarea. Cu pătrunderea ”oarecarilor” în rândurile specialiștilor de la oricare nivel, din cauză de interese politice și/sau mercantile. De amestecul ”habar niști-lor” în etapele de-a lung stabilite pe baza de fapte, încercări, experiențe. De brambureală adminstrativă și organizațională.

Încet, încet anormalul a luat locul normalului/proceduralului. Roadele, încep să se arate. Mai un tren rămas în câmp 60 de ore, mai un gaz cu 21 de victime, mai un stol de corbii cu parabolice care aşteaptă o moarte la spitalul de arşi în numele profesionalismului, mai aproape 10%  morți (din totalul decedaților europeni) prin îngheț, etc…

…condensate într-o singură iarnă de 3 săptămâni.

Se inversează totul. Normalitatea morţii cu încă fir pe viaţă. Să continuăm.

- – - – - – - -

Dana, Luna, Colţul cu muzică, Teo