VIII…

26 Feb 2012 5 comentarii

by Ana lu' Manole in Ce-mi cântă țambalul

…cu Paul Carrack…

După o seară petrecută mai mult decât interesant, am rămas și m-am trezit cu gândul pasului în față, în relații. Nu o dată am încercat sentimentul pe care l-am stăpânit în adâncurile unui zâmbet, ascultând diverse, să întreb cu colțul ridicat al buzei drepte:

-Vorbești serios?! Pot să mă duc să-ți aduc o oglindă și eu să mă plimb nițel?! sau cu simplul Mie-mi spui?!

O relație plată, în care te strădui să stai pe loc, așa încât, fiecare în conjuncturi diverse, cu și fără auditoriu pe măsură, să debiteze cam ce-ar vrea să fie. Prin asta, înțelegând o imagine verbală sau non verbală avantajoasă pentru ea/el dar departe sau prea puțin tangențial cu realitatea. O faci fiindcă fiecare are o nevoie a ei/lui ascunsă și pe care o/îl lași să și-o împlinească. Nu-i bai, asta nu înseamnă afront pentru tine ci doar un alertă a unui țipăt interior și inferior, pe care-l accepți cu toleranță nicidecum strivindu-l sub talpa, uneori violentă a adevărului generator de și mai mare frustrare.

Vine însă și un moment când trebuie să faci pasul în față, ca pe un soi de STOP al denaturării pe care o vezi/auzi. Reacțiile celor față de care faci pasul sunt diverse în funcție de capabilitatea și de soiul relaționării și mai ales caracterul celeilalte/celuilalt. Pasul în spate, pregătind fuga pentru lași sau pasul în spate, reinventând măsura, pentru cei care o mai au.

Cum spuneam, interesantă seară. Remarcabile întoarceri de situații.