…fără alternativă…

Acolo unde există certitudine …nu există alternativă.

Acolo unde există alternativa…există şi nefericire.

Taci. Tacând, vei şti ce să faci…

(dintr-un film, oarecare)

E noapte. E târziu. Ochii îmi sunt aproape plumbuiţi. Aleg, alergând printre canalele tivi-ului în căutare. Aici nu, căci dacă…, mă prinde şi n-am să mai adorm. Aici nu, căci dacă…, o singură secvenţă va fi suficientă ca să-mi alunge somnul…Mă opresc. Am ales. Acţiune alungită în patetism. Imagine schimbată. Apare un… Vorbeşte. Spune. M-am ridicat în capul oaselor. Cuvintele pe albastru, m-au izbit cu adevărul lor simplu. Am căutat cu înfrigurare un ceva de scris să le pun pe-o bucată de hârtie…îmi era teamă că noaptea îmi va fura din memorie şi-o va duce în vise de neamintit. Am găsit. Le înşirui, în semiîntunericul imaginilor de televizor, dar nici acum teama nu m-a părăsit…Dacă  mâine, n-am să mai înţeleg ce-am scris? Adorm cu neliniştea în suflet, dimineaţa însă, îl locul ei găsesc cuvintele…pe care, le trec repede pe curat.

De la banalitatea alegerii de pe un raft cu borcane/pet/, de acelaşi fel, cu aceeaşi marfă inside, siglă şi firmă, până la alegerea dintre alternativele canalelor de televizor. Se răsfrâng, la fiece clipă şi în orice sferă, numai alternative egale cu certitudini. În oriunde şi-n orice. Totul se rezumă la timp…Mai devreme sau mai târziu.

De la alternativa jumătăţilor de măsură…până la certitudinea nepăsării…

De la alternativa  apropierii…până la certitudinea trădării…

De la alternativa altruismului…până la certitudinea egocentrismului/vanităţii…

De la alternativa adevărului…până la certitudinea (cel puţin a) minciunii prin omisiune…

De la  alternativa iubirilor multiple…pâna la certitudinea singurătăţii…

De la alternativa interesului…până la certitudinea banalizării prin plictiseală…

De la alternativa libertăţii…până la certitudinea supunerii…

De la alternativa construcţiei…până la certitudinea ruinelor….

De la alternativa succesului…până la certitudinea efemerului…

Dela alternativa profunzimii…până la certitudinea superficialităţii…

De la alternativa imaginii…pănă la certitudinea golului…

De la alternativa prieteniei…până la certitudinea dezamăgirii…

De la alternativa frumuseţii…până la certitudinea ridurilor…

De la alternativa acumulării de cunoştiinţe…până la certitudinea cunoaşterii a şi mai puţin…

De la alternativa urcuşului…până la certitudinea coborâşului…

…

…

De la alternativa realului…până la certitudinea scenariului circumstanţial şi ireal…

De la alternativa fericirii…până la certitudinea nefericirii…

De la alternativa vieţii…până la certitudinea morţii…

Între ele doar speranţa ce dă voluptos cu mâna la o parte orice urmă a cerebralului prea timpuriu…

Certitudinile nu încep ele niciodată… avem mereu, mai întâi, alternative…iar tăcerea, e doar aparentă…controlăm acerb zbaterea, ascunsă bine după paravanul de hârtie străvezie…

Bună dimineaţa!

…cu soare…

…şi papuci îngropaţi în scoicile sfărmate…

…ale zilelor de mâine, care se vor face ieri…într-un continuu…

Bună dimineaţa!

..iarăşi dimineţile ce se sparg în figuri…

Somnoroase, ameţitoare sub apa fierbinte ce curge din pălăria fermecată, cu cafea lângă tastatură, cu adrenalina drumului şi înjurăturile de rigoare printre dinţi…Între ele nişte căutări şi drumuri citite, până la Starsgates, Nuclearr şi încă câţiva, pe care-i văd dimineţile cum trec prin prin faţa “casei mele.” Atâta e timp, atâta mă uit. Mă îmbrac în tăcere, Pusi mă aşteaptă mai puţin tăcândă, ea-şi vrea porţia de dimineaţa şi-o strigă în felul ei, căci aşa am încurajat-o…Fumul de ţigară pluteşte în sufragerie, eu îmi pieptăn părul agale, îl calc cu placa, îl parfumez şi mă gândesc că ar fi fost bine să-mi fi luat şi…din dormitor…acum e prea târziu, uşa am închis-o, de dincolo de ea, doar nişte sforăituri monotone se mai aud…Îmbrac rochia  de pe fotoliu, n-o dezamăgesc  în aşteptarea ei. E cealaltă. Se aşează pe mine, după croială şi ea coincide cu trupul meu. Îmi dă o stare de bine. O plac şi mă place. Creionul de ochi se încăpăţânează să fie bont, marginile zgârie, ascuţitoarea îşi face treaba…Culoare…Întind colossal aripile genelor. Le pun să fâlfâie şi ele se  agită corespunzător…Fermoarul cizmelor  zipăie ca de obicei…Aproape gata…Mai am o gură de cafea…un copil de trezit…

E 7…azi, e altfel un pic decât ieri. Pe hol sar cangurii…vorbesc franceza şi se agită…sigur, nu se îmbracă în uniformă, preferă hanoracul cel nou…Cum mi-aş fi închipuit un cangur fără de Fox îmblănit la glugă?  Neeeee, n-ar mai fi ştiut unde e accentul…

O revenire la o altă normalitate…

Bună dimineaţa!

Posted in Dincolo de gard ]]> http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/13/au-inceput/feed/ 14 Manole cup of coffee http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/12/caci-congo/ http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/12/caci-congo/#comments Thu, 12 Nov 2009 05:35:57 +0000 Manole http://mesterulmanole.wordpress.com/?p=7740 ]]>

..nu-i aşa departe…

Cu protecţie privim ce e în jurul nostru, uneori prin, alteori emanând, dar de fiecare dată o privire sigur înseamnă ceva. Priviri pentru cei de pe stradă, ori pentru cei de aproape şi foarte aproape. Fiecare însă,  înseamnă interes sau nu. Înseamnă bucurie ori tristeţe. Tristeţe din interior sau tristeţea gri înconjurătoare, banală şi obositoare.

Ne trezim adesea din standby-ul privirii când de dincolo răspunsul ucide monotonia obişnuinţei. Aşa suntem. Plictisiţi. Şi împovăraţi spre aplecare, de propria privire. Şi când altceva se întâmplă, ca un vulcan întrebările cu “de ce” năvălesc spre interiorul împietrit, urmate, uneori, de constatarea în care cel mai adesea ne place să credem: “şi eu credeam că este bine”… Nedumerire, bulversare, furie…stări…până la resemnare. Toate însă sunt cel mai adesea măsurate de neputinţă sau nevoinţă ca o stare de bine în care ne afundăm adesea. Lângă, se produc tragedii, se schimbă oameni, destine, se strigă singurătăţi ori iubiri împărăşite or ne.

Căutăm adesea răspunsuri şi pe ele tot atât cât ne permitem să nu ne sfâşiem interiorul comodităţii… E cald şi bine. O să fiu mai… Data viitoare, promit…Trece, o să treacă…în urmă pentru unii rămâne cel mult un regret, pe care cu buretele timpului, îl şterge şi pe el…trecându-l la absenţă…Pentru alţii…se nasc /mor… vise ori speranţe…învăluite în aparenţă…

Şi, unde zici că s-a întâmplat? În Congo…hmm…după departarea în care ne-am îndepărtat…

Bună dimineaţa!

Si spirale pentru Feeria

Posted in Manolisme ]]> http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/12/caci-congo/feed/ 19 Manole cafeaua si rezerva ei continuitate http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/11/today/ http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/11/today/#comments Wed, 11 Nov 2009 06:37:02 +0000 Manole http://mesterulmanole.wordpress.com/?p=7729 ]]>

…the last day in paradise…adică, ultima zi de concediu…

Marele X

Mă întorc de mâine la ceea ce se vede…adică trafic şi nebunia pe stradă şi din birouri. Mă bucur atât de intens şi imens…nup, nu dau din coadă…

Nici acasă pe post de casnică nu mă coafează, asta e clar după impulsurile pe care le-am avut să ies din casă, din lecţii, din bucătărie, din Domestos şi Cif, dar nici cele 8 spre 10 ore de muncă la un job nu sunt pentru…Hmmm, o zi de muncă de 5 ore …cred c-ar merge, de-ar ajunge.

Feeria, o fi acelaşi X?

Bună dimineaţa!

…şi…beeeep….

Prima oară…

Sună telefonul, îl aud…sau mi se pare…un singur beeep…mă uit…mda…un număr nerecunoscut nici de mine şi nici de telefon…

A doua oară…la juma’ de ceas…

Sună telefonul, tot un singur beeeeep…n-apuc să răspund…închide…acelaşi număr…hmmm, tentaţia mare…mă gândesc pe rând la toţi/toate mai în cofă cu mălaiul…Mă abţin şi ţin telefonul în mână…mă plictisesc…nu mai sună…

A treia oară, a patra oară, a n-şpea oară…silent, a scris pe telefonul meu, cu tot cu trompeţica tăiată şi afişată…

Seara târziu vine şi smeseul…alizeul : “dami macar nr de tel de la o prietena dea ta…”

Bună dimineaţa!

Posted in De rasul curcii ]]> http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/10/beeep/feed/ 15 Manole morning coffee http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/09/m-am-simtit/ http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/09/m-am-simtit/#comments Mon, 09 Nov 2009 05:40:07 +0000 Manole http://mesterulmanole.wordpress.com/?p=7711 ]]>

…iarăşi copil…

Îmi aduc aminte când eram mică şi primeam vreo pereche nouă de pantofi/sandale/cizmuliţe/botoşei (ah, m-ai ţineţi minte botoşeii ăia de pâslă, cu cataramă…???), nu putea niciunul să mă mai descalţe de ei/ele!!! Plânsete, ţipete, jale mare…şi deci şi prin urmare, era musai să mă lase să dorm cu noile încălţări! Şi acum mai încă imaginea unor pantofiori de lac negru pe care nu am vrut să-i mai descalţ două zile, chit că pentru asta am stat numai în casă!

De atunci au trecut câţiva zeci de ani…şi cu cât timpul s-a scurs cu atât mi s-a părut comportamentul mai absurd, cu toate că pasiunea pentru pantofi mi-am păstrat-o…

Ieri seară, cum fiecare dintre noi şi-a ales să-şi cumpere câte ceva de ziua lui, eu mi-am ales o rochiţă, grena, simplă şi de toată ziua şi pentru prima dată după atâţia ani, zâmbind, mi-am surprins gândul din gândul meu…să dorm în ea…

Bună dimineaţa!

…amendă…

Alaltăieri seara furăm la naşi. La plecare…ne puparăm ca rudele vesele. Naşu’ râde în plină noapte.

- Bă, hai să ne mai pupăm odată! Cu gripa asta riscăm ca-n bancul cu Bulă…să iasă unul după colţ şi să ne întrebe:

- Ce faceţi acolo? Aha, vă pupaţi!

Şi pac! Ne dă amendă!

Bună dimineaţa!

Posted in De rasul curcii ]]> http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/08/o-noua/feed/ 19 Manole o avea febra... http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/07/buna/ http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/07/buna/#comments Sat, 07 Nov 2009 08:35:46 +0000 Manole http://mesterulmanole.wordpress.com/?p=7694 ]]>

...dimineaţa!...

Bună dimineaţa…

Bună dimini...

Bună…

…şi piele…sau de iubesc granitul şi stofa…

Două materiale pe care le urăsc a fi în locurile nepotrivite…

Am să încep povestea cu canapele de piele de Cordoba…nice, veţi spune…ca şi mine la achiziţionare. Mândră ca o floare…  , chestiune care a ţinut până la prima încercare de curăţire/întreţinere, căci, ca orice piele neunsă…se usucă…şi crapă! (vorbesc de pielea de pe canapea, da?!!!)  Se produce finalul de reamenajare a apartamentului şi se întrevedea party-ul de inaugurare…Praful (ca şi apa, ce-şi face loc pe unde te miri!) nu întreabă dacă are voie să se strecoare, fie el şi sub ditamai plasticul cu care le mumizasem pe canapele. Deci trebuiau aduse la culoare şi catifelare. Şi, ca orice gospodină, cu parchet la mă-sa acasă, am bănuit că şi aici e nevoie de soluţia potrivită. Dă-i şi caut-o. Găsit. Căzut faţă la preţul “minunii” la 500 ml. Mda, zic, asta e. Pus soluţia, frecat bine(iar vorbesc de canapele!), şi cu rezultatul “la soare te poţi uita, la canapele ba” , mi-a strălucit livingul. Ok. Seara casa plină, musafiri care mai de care… Problema a intervenit după momentul în care oamenii s-au aşezat cu aceia care au ocupat fie canapeaua fie fotoliile…cum se mişcau…cum … pârrrr, pârrrr. Şi iar …pârrrr, pârrrr. Adică, flatulenţe în original! Unul din amicii noştri, pe vremea ceea mahăr de Mariott, omul obişnuit cu protocolul, n-a mai rezistat:

- Pe mine să mă extrageţi din fotoliul ăsta băşinos, că  jur, stau şi ca fachirul pe gresie!

Deci, asta cu pielea fie ea şi de elefant, nu mă coafează. Muncă multă, vara te încinge, iarna e bine să pui păturica, după care să te aşezi. Oricum pielea canapelelor, doi ani mai târziu a sucombat prin crăpare şi rupere. Nup, piele la canapele/fotolii/scaune, nu-mi mai trebuieşte!

A doua poveste…e cu inox la bucătărie…e frumos, e estetic, e trandy-pendy, sâc, sâc! dar tot ashea, munceşti la el de îţi ies ochii din cap(da, da, şi ăstuia îi trebuie “special cream, at a special price”! ), tot cu frecatul(hmmm, scriind articolul asta mă gândesc…că şi frecatul e cu rost şi nu-i făcut pentru orice!)! Dacă cumva mai şi te fâţîi prin bucătărie să faci măcar un ceai, aburul e tot sub formă de picăţele pe hotă, tubulatură, adică până exact acolo unde ca să ajungi îţi trebuie scară şi echilibru-i precar! Am fost foarte fericită să vând apartamentul cu tot cu plita şi hota Ariston, ultimul model, parol!

Granit, granitul e minunat! E bej cu picăţele maro…şi ţine cu mine!

Bună dimineaţa!

…m-am mai plămădit şi eu…

Din bucăţele de tăceri.

Cuvintele s-au închis întru neputinţă şi-au dat în inutilitate.

Tăcerea sparge pereţii cu rezonanţa ei.

O clipă întortocheată şi m-am întors de unde am plecat…

Da, ştiu, n-ar fi trebuit. Şi totuşi …sunt aici, un aici pe care nu-l înţeleg, cum nici el nu mă înţelege pe mine.

Ne suportăm tăcit amândoi de prea multă vreme. Lumi paralele.

Eu îl contest că există, el mă contestă pe mine că aş exista.

El are suporteri, eu mă am pe mine.

Învingem pe rând, de 10 ori el, o dată eu.

La el rănile se regenerează, la mine deschid cicatrici şi fac alte cicatrici.

El e sigur pe el, eu mereu nesigură pe numărul crescător al dilemelor mele.

El e liber, eu mai mereu încătuşată în regulile lui.

El e unic, eu mereu asimilată altor experienţe.

El are dreptul să fie perfect, eu nu am nici drept.

De ceva vreme tot încerc să i-o coc, să-l las singur.

La urma urmei, ce caut eu aici?

Şi tot de tot atâta vreme mă răzgândeşte imaginea hidoasă a zâmbetului lui, satisfăcut şi cinic.

M-am frânt şi continui…

22 august. N-am scris-o acum, n-are legătură cu vreo stare pe care o am, ci doar e o “îndrazneală” de a continua ce-a scris altcândva, altcineva…într-o poezie pe care am iubit-o din prima clipă când am aflat-o, neştiind.

Bună dimineaţa,

într-o altă dimineaţă!

Posted in Manolisme ]]> http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/05/ciudat/feed/ 15 Manole bird-on-coffee-mug1 http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/04/cadrane/ http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/04/cadrane/#comments Wed, 04 Nov 2009 05:32:14 +0000 Manole http://mesterulmanole.wordpress.com/?p=7679 ]]>

…poate…

Bună dimineaţa!

Posted in Instantanee ]]> http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/04/cadrane/feed/ 19 Manole Imag085 my coffee http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/03/tabla-de/ http://mesterulmanole.wordpress.com/2009/11/03/tabla-de/#comments Tue, 03 Nov 2009 05:27:32 +0000 Manole http://mesterulmanole.wordpress.com/?p=7549 ]]>

..şah…

Întodeauna am privit jocul de şah, ca un joc al minţii. În care regulile sunt simple. Pe o tablă cu caroiajul bicolor, alb şi negru, doi parteneri îşi mută pe rând piesele. Cel alb, pe cele albe, cel negru, pe cele negru. Victoria e a celui care ştie ca la fiecare mutare să le calculeze pe toate celelalte mutări până la finalul jocului. Un joc vechi de sute ani cu acelaşi reguli, alegând în timp şi istorie când învingătorii, când învinşii…

Căutând o imagine a acestui joc, am găsit modificări ale clasicului…

Jocul de şah pentru trei…

Jocul de şah…oval…

Probabil că  mai sunt şi alte variante…mie astea şi încă două mi-au fost îndeajuns, ca mintea să-mi zburde aiurea..

Îmi închipui o tablă de şah, cu pătrăţele toate negre ca şi piesele dealtfel, în care fiecare partener, la fel de negru ca şi ele, îşi aşteaptă pe rândul la mutare. Regulile sunt şi aici la fel de simple, cu condiţia să nu-ţi pese de ce piese muţi, oricum toate fiind la fel de negre sunt greu de diferenţiat. În jurul jucătorilor mulţimea, care conform obişnuinţei, vede la masa de joc şi jucătorul în alb şi piesele lui albe şi jucătorul negru şi piesele lui negre. Cei doi parteneri se amuză fiindcă ştiu că jocul are numai câştigători, învişii sunt pe margine şi nu participă decât prin susţinerea pe care o manifestă faţă de unul dintre jucători.

Pe spatele tablei negre, o tablă albă…la care, altcineva se joacă barbut…

Bună dimineaţa!

…şi motociclist cu creastă!(atenţie, articol exagerat de lung!)

Duminică. Prânz. Frrrrriggg frate cu gerul. Doi fulgi rătăciţi. Mă urc în maşina Manei, lala, lalala, lala, la un moment dat …

- Aha, ţi se încălzesc scaunele…

- Păi da, că ţi-am dat să se încălzească şi al tău. Că e mişto să ai scaunul încălzit până se face cald în maşină.

- Simt…dar, e destul de ciudat…

- Ce?

- Locul, zic, îmi place locul de unde începe să se încălzească…şi mă foiesc un pic…Hmmm….totuşi parcă prefer să mi se încălzească picioarele…Pauză.  Nu rezis ş-o întreb de-a dreptul : Auzi, cum draq de n-ai făcut accident până acum???

Taman când ne hlizeam mai tare…yyyyeeemmmmm…pâr, pâr, pâr pe lângă noi…

Se vede creasta? Da’, aici?

Valea Cascadelor. Doo. Doo femei. Şi un BMW-eu într-o parcare. Noi  perpedes, luăm la rândul butic cu intrând. Ne îngheaţă pe rând : faţă, mâini, picioare…nup, mucii nu, aia curgeau, ne curgeau…batiste? Canci! (nu întrebaţi!)

Dăm o tură, punem trei  întrebări esenţiale în fiecare loc:  În stoc? Transport moka? Depozitul, unde-i? Şi pe principiul “când fi Tache, nu fu Tică…” mai, mai să plecăm. În drum spre maşină mai facem o încercare. Reuşită. Yep, afirmative, toate trei. Sigur, a doua zi livrarea. Sigur???

Explic cu frumosul: “Treaba e simplă, două femei, duminică la ora 3, cumpără faianţă…ceea ce chiar nu ne stă în rutină…şi nici nu avem propria afacere, ceea ce prin deducţie logică, fiindcă încă nu s-au montat toate lustrele, ştiţi, au rămas în două locuri …cârligele…şi dacă mâine,  faianţa asta nu vine, doo sunt suficiente, dacă nu, oricum ne spânzură …chiar dacă trebuie s-o facă pe rând!” Înţeleg, ne promit. Ne dau ăştia telefoanele, le dăm telefoane. (Nu le spun nimic despre faptul că sunt şi-n concediu…şi zău dacă nu ţin la pielea mea!)

Ca nişte pinguini (nu, nu la puf…ci la paşi…)…ne întoarcem în parcare…

Bună dimineaţa!